Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba: 'Președinția Consiliului UE a obținut consensul privind extinderea și procesul de stabilizare'

george ciamba

Consiliului Afaceri Generale a adoptat, marţi, la Luxemburg, sub mandatul Preşedinţiei române a Consiliului UE, reuniune prezidată de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, concluziile privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere, informează MEDIAFAX.

„În cadrul ultimei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale sub mandatul României de Președinție a Consiliului UE, prezidată de ministrul delegat pentru afaceri europene George Ciamba, președinția română a reușit obținerea consensului pentru adoptarea concluziilor Consiliului privind extinderea și procesul de stabilizare și asociere, obiectiv care corespunde priorității strategice acordate de Președinția română a Consiliului UE politicii de extindere și avansării relațiilor cu partenerii din regiune”, a transmis MAE.

Citește și: EXCLUSIV Bugetarul care a aruncat în aer sistemul are ordin de restricție! Nu se poate apropia de mama copilului său

Plecând de la evaluările și recomandările din Pachetul Extindere al Comisiei Europene, dat publicității pe 29 mai, „România a depus eforturi susținute atât în dialogul cu statele membre, cât și cu partenerii din regiune, intensificate în ultimele săptămâni prin demersuri la nivel de ministru delegat și la nivelul echipei diplomatice a Președinției române a Consiliului UE pentru realizarea obiectivului de adoptare a unui set de Concluzii echilibrat și cuprinzător pentru toți partenerii vizați de politica de extindere și de procesul de stabilizare și asociere”, mai spune sursa citată.

În acest sens, a fost obținută menținerea momentului pozitiv și a dinamicii procesului de extindere, Președinția română reușind, în urma unui proces complex de negociere, să adopte un limbaj ambițios și un calendar pentru o decizie clară și substanțială în acest sens cât mai curând posibil și nu mai târziu de octombrie 2019.

Citește și: Alianța USR-PLUS, transformată în afacere de familie! Liderul care și-a inclus mătușa în schemă

„Eforturile depuse de Președinția română a Consiliului au permis, astfel, atingerea consensului în jurul unei poziții comune la nivelul Consiliului UE, în lumina recomandărilor Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor de aderare cu R. Macedonia de Nord și Albania și a progreselor remarcabile realizate în ultimul an. Concluziile Consiliului salută în mod deosebit Acordul istoric de la Prespa, care a pus capăt disputei de 27 de ani pe tema numelui între Skopje și Atena, a cărui implementare pe durata Președinției României la Consiliul UE a reprezentat o evoluție majoră și un exemplu pentru soluționarea în spirit european a disputelor bilaterale”, conform comunicatul de presă al MAE.

Soluția agreată prin consens la nivelul tuturor statelor membre reprezintă un semnal pozitiv în sensul prezervării perspectivei europene clare pentru partenerii care îndeplinesc pașii necesari în acest sens și o reconfirmare a faptului că promovarea politicii de extindere, pe baza coeziunii interne a UE, contribuie la coerența acțiunii globale a UE, manifestată în primul rând în vecinătatea imediată.

Citește și: Rareș Bogdan spulberă criticile: Nu înseamnă că voi renunța

Potrivit sursei menționate, concluziile adoptate, marți, reconfirmă importanța politicii de extindere atât pentru parteneri, cât și pentru Uniunea Europeană în ansamblul său și reafirmă efectul transformator pe care acest proces continuă să îl genereze în regiune.

„În linie cu această abordare, pe durata mandatului său de Președinție a Consiliului, România a acționat constant, inclusiv prin invitarea statelor candidate la evenimentele informale pe care le-a organizat, pentru a transmite un mesaj pozitiv partenerilor, esențial pentru a stimula procesele cuprinzătoare de reformă și a consolida stabilitatea regiunii”, a conchis MAE, în documentul de presă.

Citește și: Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene

Tot marți, ministrul George Ciamba a predat, formal, Finlandei Președinția Consiliului UE deținută de România și care se încheie la finalul acestei luni.

„Predarea Președinției române a Consiliului UE Președinției finandeze a Consiliului UE. Mult succes prietenilor noștri finlandezi în următoarele șase luni! Multe mulțumiri Finlandei și Croației pentru o cooperare extraordinară în cadrul trioului Președinției”, a scris George Ciamba, marți pe Twitter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.