Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că anunţarea unui armistițiu imediat în Ucraina ar însemna să se dea uitării cauzele profunde ale conflictului, relatează Rador.
Dacă oprim imediat focul în Ucraina, acolo unde se află în momentul de faţă părțile, asta ar însemna să renunţăm la cauzele profunde ale conflictului, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.
'Dacă am renunţa ar însemna să se dea uitării cauzele profunde ale acestui conflict', a declarat Lavrov în conferința de presă susţinută marți.
Lavrov a menționat, de asemenea, că iniţiativa declarării unui armistițiu imediat contravine înțelegerilor la care s-a ajuns în timpul summitului ruso-american din Alaska. În plus, ministrul rus a subliniat că, până în momentul de faţă, Rusia nu și-a schimbat poziția sa cu privire la aceste înțelegeri, contrar unor relatări din mass-media.
'Rusia nu și-a schimbat poziția faţă de înțelegerile la care s-a ajuns în timpul îndelungatelor convorbiri dintre (președintele rus Vladimir) Putin și (președintele american Donald) Trump în Alaska', a susţinut Lavrov, în cadrul conferinţei de presă de astăzi.
Comentează