Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că pacienţii cu COVID-19 vor beneficia de urna mobilă, iar voturile lor vor fi numărate separat.
"Pacienții din spitalele COVID vor beneficia de urna mobilă. Acea urnă merge întâi la solicitanții de la domiciliu, cu patologii non-COVID. Vor ajunge apoi la carantinați, în timpul 2 la izolați, cu măști, mănuși, iar la spitalele COVID vor merge către secțiile cu pacienți COVID, primind de la unitățile sanitare echipament de protecție în funcție de specificul secției", a declarat Tătaru la Digi24.
Întrebat dacă persoanele care vor duce urmele mobile trebuie să se îmbrace în combinezon, Tătaru a răspuns: "Dacă e terapie intensivă, boli infecțioase, vor lua. Dacă sunt alte secții, vor merge cu doar cu regulamentul din secțiile respective - mănuși, mască."
Votul pacienţilor "vor fi puse în saci speciali pentru protecție, se vor introduce în alți saci şi vor fi numărate separat seara de persoane care vor purta mănuși, mască", a mai precizat ministrul.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, 9.638 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.278 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.124 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.
Comentează