Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Tîlvăr, în SUA: Este nevoie urgentă de o strategie pentru Marea Neagră, sub coordonarea SUA

angel tilvar

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, joi, context în care a vorbit de nevoia unei strategii pentru securitatea la Marea Neagră care să fie coordonată de Statele Unite ale Americii, transmite MApN.

Tîlvăr este în vizită oficială în SUA.

"Credem că este nevoie urgentă de o strategie cuprinzătoare, multi-domeniu, pentru Marea Neagră, sub coordonarea SUA, care să implice actori-cheie din regiune. Acest lucru va crea o politică mai solidă, construită în jurul prezenţei consecvente şi persistente a SUA şi a NATO şi a unui leadership activ al SUA în regiune. Prezenţa robustă a forţelor SUA în România, suplimentată anul trecut cu Brigada 2 Infanterie, sub comanda Diviziei 101 Aeropurtate, este o altă dovadă de solidaritate a ceea ce înseamnă angajamentul Statelor Unite pentru securitatea la Marea Neagră" , a afirmat ministrul român.

Agenda de discuţii a celor doi oficiali s-a axat pe subiecte legate de evoluţiile situaţiei regionale de securitate în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, cu accent pe modalităţi concrete de consolidare a cooperării militare bilaterale, aprofundarea cooperării la Marea Neagră, continuarea prezenţei forţelor armate ale SUA în România şi în regiunea Mării Negre, respectiv contribuţia la postura aliată de descurajare şi apărare pe flancul estic.

Ministrul român a adăugat că "România este astăzi un aliat solid, de încredere, un stat care demonstrează ambiţie, voinţă politică, precum şi capacitatea de a contribui concret şi credibil la implementarea priorităţilor comune, de viitor, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre".

În ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, Tîlvăr a evidenţiat eforturile României, alături de cele ale comunităţii statelor democratice.

"Salut rezultatele deosebite obţinute pe palierul sprijinului pentru Ucraina sub conducerea secretarului american al apărării, Lloyd Austin, în cadrul Grupului de Contact în domeniul apărării. România, în calitatea sa de stat membru UE şi NATO, a acordat sprijin multidimensional pentru Ucraina şi va continua să facă acest lucru atât timp cât va fi nevoie ", a adăugat oficialul român.

Angel Tîlvăr a precizat că, "alături de consolidarea profilului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă o componentă importantă a politicii externe şi de securitate a ţării noastre".

În perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, din iulie 2023, oficialul român a menţionat necesitatea implementării deciziilor adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Madrid, de anul trecut, adoptarea unor decizii consistente privind securitatea la Marea Neagră, precum şi identificarea unor măsuri concrete pentru sprijinul Ucrainei şi partenerilor din regiune, precum Republicii Moldova.

Vizita oficialului român marchează celebrarea a 30 de ani de la semnarea parteneriatului dintre Forţele Armate Române şi Garda Naţională a Statului Alabama. În acest context, ministrul apărării naţionale va avea o serie de întrevederi, în Washington DC şi în statul Alabama, cu oficiali americani din cadrul Departamentului Apărării, Consiliului Naţional de Securitate, cu Guvernatorul statului Alabama şi membri ai Congresului, precum şi cu reprezentanţi ai unor institute de cercetare şi analiză renumite în sfera studiilor de securitate. De asemenea, va participa la evenimente organizate pentru a marca cei 30 de ani de parteneriat cu Garda Naţională din Alabama, în Montgomery.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.