Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Tineretului și Sportului anunță OUG: banii din accize pe tutun și alcool vor merge către sportul din România

Inquam Photos / Octav Ganea
ionut stroe

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, le-a transmis, joi, la sediul COSR, reprezentanţilor federaţiilor sportive că există o posibilitate foarte mare ca Guvernul să adopte o ordonanţă prin care să fie înlăturată "nedreptatea" făcută sportului prin OUG 114 şi să redea acestui domeniu o parte din banii proveniţi din accizele pe alcool şi tutun, conform Agerpres.

Citește și: BREAKING Bărbatul arestat pentru VIOLAREA Luizei a recunoscut totul în fața anchetatorilor

"Există o nedreptate care s-a făcut în ceea ce priveşte resursa financiară acordată sportului românesc şi anume ordonanţa 114. Am avut discuţii în ultimele două zile, atât cu preşedintele ţării, cât şi cu premierul, în ceea ce priveşte modul în care putem repara acest lucru. Foarte probabil, premierul chiar a transmis public acest lucru ieri, modalitatea prin care s-au amputat anumite venituri prin OUG 114 va fi rezolvată printr-o altă ordonanţă care va reda sportului parte din banii din zona accizelor pe alcool şi tutun. La anul cred că este un bun prilej să susţinem chiar venituri din zona loteriei sau pariurilor sportive", a declarat Stroe la întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sportive referitoare la metodologia privind finanţarea acestora de către MTS, în anul 2020.

Ministrul a precizat că îşi doreşte ca în primele zile ale anului viitor să fie deja semnate contractele de finanţare între federaţii şi MTS: "2020 va fi şi un an al evaluării, avem o competiţie majoră la care există un obiectiv asumat, pentru care mă zbat, şi sunt ferm convins că vom obţine resursele necesare pentru a asigura premiere performanţei pe care aţi asumat-o. Consider însă că trebuie dublată în mod obligatoriu şi de investiţie în sportul de masă, chiar dacă dumneavoastră nu aveţi responsabilităţi în zona asta. Medaliile, din păcate, încetează să apară atunci când zona aceasta are de suferit. Bugetul pe anul viitor avem speranţe că va fi aprobat prin Legea Bugetului de Stat până pe 31 decembrie, astfel încât să existe finanţare încă din primele zile ale ale anului viitor pentru a asigura suportul financiar cu prioritate celor care desfăşoară competiţii sportive de calificare la Jocurile Olimpice sau pregătirii sportivilor deja calificaţi. În momentul de faţă lucrăm la un act normativ care să poată să asigure şi transferul veniturilor proprii ale COSR în 2020, tocmai pentru a asigura finanţare şi de la COSR. V-aş ruga ca până pe 15 decembrie să fiţi gata cu cererile de finanţare şi în primele zile ale anului 2020 să semnăm şi contractele. O să avem buget, ar fi păcat să fim noi cei care ne împiedicăm şi să nu avem pe 5-10 ianuarie contractele deja semnate".

"Am preluat mandatul într-un moment extrem de intens pentru sportul din România, urmează un an extrem de important în ceea ce priveşte mişcarea sportivă din România şi suntem în etapa în care trebuie să asigurăm resursa financiară atât de necesară şi proiecţia bugetară desfăşurării la cote optime a activităţii sportive. Dincolo de finanţare vreau să vă asigur că sunt ministrul care voi fi alături de sportivi pentru a-i încuraja, pentru a le susţine activitatea. Performanţa are locul ei, dar sportul de masă e o chestiune cel puţin la fel de importantă ca şi sportul de performanţă. Îmi doresc să am un parteneriat deschis şi transparent, acesta este motivul pentru care ne aflăm aici pentru a discuta o chestiune punctuală. Munca sportivilor şi a dumneavoastră nu trebuie să fie afectată de niciun fel de probleme, de anumite dificultăţi financiare care se propagă din trecut, de crize politice sau instituţionale. Sportul nu trebuie să aibă influenţă din partea acestor factori. Gestionăm banul public şi avem o maximă responsabilitate în a gestiona banii care vin din taxe şi impozite şi în a-i transforma în beneficiu social. Finanţarea rămâne o problemă, nu este o chestiune de moment. La anul cu siguranţă vom avea o proiecţie bugetară şi o metodologie de finanţare cu mult timp înainte de ultima lună a anului. Îmi doresc să schimb modul de gestionare mecanică a unor bani dintr-o parte în alta pe care din păcate ministerul l-a avut până acum, consider că e nevoie de o schimbare de paradigmă din acest punct de vedere", a mai spus ministrul Ionuţ Stroe.

Întâlnirea dintre ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi reprezentanţii federaţiilor sportive, referitoare la metodologia privind finanţarea acestora de către MTS, în anul 2020, are loc la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Înaintea acestei dezbateri a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al COSR, prezidată de preşedintele Mihai Covaliu, la care a asistat şi Ionuţ Stroe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.