Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Transporturilor anunță o revoluție la CFR: lucrări de mare amploare

Inquam Photos / George Calin
razvan cuc

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a transmis, ca răspuns la interpelarea unui deputat PNL, că până la finalul anului vor fi realizate lucrări de reparații la aproximativ 500 de vagoane de călători. Totodată, CFR are în vedere modernizarea a circa 1.001 km de cale ferată pentru creșterea vitezei.

Citește și: Codrin Ștefănescu acuză acordul 'cumplit' dintre Dăncilă și Tăriceanu: Uită de toate ticăloșiile și umilințele?

„C.N.C.F. C.F.R. S.A. desfășoară lucrări de modernizare pentru 314 km de cale ferată. Precizăm, totodată, că sunt în procedură de achiziție lucrări de modernizare pentru 116 km de linie de cale ferată și în diverse stadii de pregătire (pregătire lansare achiziție/licitație/derulare) studii de fezabilitate pentru modernizarea a 947 km de linie de cale ferată. Complementar, este în procedură de achiziție contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate care are ca obiectiv lucrări de reparații/modernizări a aproximativ 1.001 km de linii de cale ferată, pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar. Lucrările în cadrul acestui proiect nu vor viza reparații pe întreaga lungime a liniei, ci doar reparații punctuale asupra elementelor suprastructurii căii ferate (ex: șina, traversele, aparatele de cale) sau a altor elemente necesare creșterii vitezei”, se arată în răspunsul ministrului Răzvan Cuc, din luna mai, la interpelarea făcută de deputatul PNL Daniel Gheorghe.

Răzvan Cuc a mai transmis că sunt încheiate contracte de reparații pentru 283 de vagoane de călători.

„Pentru anul 2019 se estimează a se realiza reparații planificate pentru un număr de 129 de unități material rulant motor (locomotive și automotoare), până în prezent fiind încheiate contracte de servicii de reparații planificate pentru un număr de 86 de unități, pentru restul de unități urmând a se contracta servicii de reperații planificate până la sfârșitul anului. În prezent sunt încheiate contracte de reparații planificate pentru un număr de 283 vagoane de călători. Pentru restul de vagoane, din cele aproximativ 500 de vagoane ce urmează a fi realizate până la sfârșitul anului anului 2019, vor fi încheiate contracte de reparații planificate în perioada următoare. De asemenea se vor realiza reparații generale cu modernizare pentru un număr aproximativ de 80 de vagoane de cătători până la sfârșitul anului”, potrivit sursei citate.

Răspunsul lui Răzvan Cuc vine în contextul unei interpelări a deputatului PNL Daniel Gheorghe care îi transmite ministrului Transporturilor că în primele trei luni ale acestui an au deraiat nouă trenuri, iar restricțiile de viteză au ajuns să fie sub 50 km/h.

„De la începutul anului până în prezent s-au înregistrat 9 deraieri ale trenurilor în țară. Cu toate că rețeaua feroviară permite viteze convenționale între 70 km/h și 160 km/h, se operează cu o viteză comercială de sub 50 km/h pentru trenurile de călători. La capitolul material rulant, conform secretarului de stat, la CFR Călători 80% din locomotivele electrice au nevoie în acest moment de reparații, iar la peste 40% din vagoane se impun modernizări urgent. Infrastructura este la pământ, șine rupte, șine uzate. Circulă trenurile cu o viteză medie de 45-50 de kilometri la oră, când în alte țări este 350 km/h”, a scris Daniel Gheorghe, în interpelare.

În replică, ministrul Transporturilor a conchis că „după finalizarea lucrărilor de modernizare, restricțiile de viteză vor fi ridicate, ceea ce va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și confortului călătorilor”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va acorda 35 de milioane de lei pentru instalarea de stâlpi de iluminat şi separatoare de trafic pentru toate trecerile de nivel a drumurilor naţionale cu căile ferate. Proiectul de hotărâre va fi adoptat în şedinţa Executivului din 31 iulie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.