Dacă vremea se va înrăutăţi, vreau să vă raportaţi la fiecare român care se află în trafic sau care beneficiază de serviciile companiilor aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor ca la un membru al familiei voastre, iar cei care nu se vor afla la post sau nu îşi vor face treaba, vor pleca acasă, le-a transmis, luni, ministrul de resort, Lucian Bode, directorilor generali ai companiilor ce fac parte din Comandamentul Central de Iarnă potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MTIC, ministrul Lucian Bode i-a convocat luni la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii CFR Infrastructură, CFR Călători, Companiei Naţionale de Administrarea Infrastructurii Rutiere, Autorităţii Aeronautice Civile Române, Romatsa şi ai domeniului naval, care fac parte din Comandamentul Central de Iarnă şi funcţionează la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
Aceştia au prezentat situaţia stocurilor de materiale necesare unor astfel de intervenţii, a utilajelor şi resurselor umane pregătite să acţioneze pentru asigurarea desfăşurării traficului, în condiţii de iarnă, în cazul în care condiţiile meteorologice devin nefavorabile circulaţiei. Din datele prezentate, a rezultat că fiecare unitate este pregătită pentru astfel de situaţii, în cazul CNAIR fiind derulate deja astfel de acţiuni, mai ales în zonele de munte.
"Sper că la prima înrăutăţire a condiţiilor meteorologice să nu constat că nu sunteţi pregătiţi. Datele pe care mi le-aţi prezentat, astăzi, îmi arată că aveţi încheiate contracte, că există utilaje, materiale şi resursele umane necesare pentru a înlătura efectele negative ale iernii. Vreau să văd de la dumneavoastră că toate acţiunile şi circuitele decizionale funcţionează. De aceea, profitaţi, cât încă vremea este frumoasă, să vă puneţi la punct toate deficienţele care mai sunt de îndreptat, dacă mai sunt. Vreau ca, atunci când iarna se va instala cu adevărat, niciun român să nu aibă de suferit pe infrastructura pe care o administraţi. Pentru fiecare situaţie gestionată defectuos, toţi cei care nu îşi fac treaba vor răspunde. Nu uitaţi că în fiecare an aveţi la dispoziţie destul timp, astfel încât nu puteţi să spuneţi că aţi fost surprinşi de vremea rea. Dacă mai este ceva de realizat din punct de vedere administrativ, aveţi toată susţinerea mea. Dar, vă repet, profitaţi de vremea frumoasă să terminaţi de pus la punct tot ceea ce mai este necesar", a spus ministrul Lucian Bode
Ministrul Transporturilor dă de pământ cu subalternii - Dacă vremea se va înrăutăţi,cei ce nu se află la post sau nu îşi fac treaba pleacă acasă
Explorează subiectul
Articole Similare

324
Premierul Ilie Bolojan anunță Pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare
324

374
VIDEO Nicușor Dan analizează Coaliția: Singurul reproș pentru Guvernul Bolojan / Despre social-democrați: Eu am o relație foarte bună cu PSD-ul
374

302
VIDEO Nicușor Dan îi ia apărarea lui Bolojan după întâlnirea cu Bogos: 'Când ai 20, 30 de întâlniri pe zi e greu să ai informații'
302

652
Adrian Câciu îl critică dur pe Radu Miruță, care s-a "plimbat" în Arabia Saudită pe banii arabilor: "Avem conflict de interese, neglijență în serviciu. Pe altele, care țin de moralitate, nu le mai enumăr."
652

44
Claudiu Târziu: Avortul este o crimă!
44

45
Vlad Gheorghe: NU mă retrag din cursa pentru Primăria București
45

139
Dan Cristian Popescu: Mi-am depus candidatura la Primăria Capitalei
139

1.954
Ion Cristoiu îi dă vești proaste candidatului USR la Primăria Capitalei: "Am sesizat lepădarea președintelui de Cătălin Drulă!"
1.954

57
Ludovic Orban acuză USR că „abuzează efectiv de imaginea lui Nicușor Dan”
57

1.239
UPDATE VIDEO Încă un sediu AUR din București a fost vandalizat. S-a aruncat cu vopsea pe pereți și pe geamuri
1.239

109
Eugen Teodorovici şi-a depus candidatura ca independent pentru funcţia de primar al Capitalei
109

3.758
LECȚIE DURĂ PENTRU BOLOJAN
3.758

1.033
VIDEO Candidatul PSD Daniel Băluță le arată bucureștenilor stadiul Pasajului Apărătorii Patriei: 'Va fi gata în termen! Fapte, nu vorbe!'
1.033

















Comentează