Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, sâmbătă, la ieşirea de la urne, că a votat "DA" pentru familia formată din bărbat şi femeie, potrivit Agerpres.
"Am votat 'DA' pentru familia alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie. Este un vot pentru normalitate, mai ales că, în spatele acestui vot, stau 3,5 milioane de semnături pe care Biserica Ortodoxă Română le-a strâns pentru acest referendum", a precizat Bogdan Trif, care este şi liderul PSD Sibiu.
Bogdan Trif i-a îndemnat pe cetăţeni să voteze la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie.
Citește și Primele INCIDENTE la vot: Unele secții au fost deschise cu întârziere. Care sunt cauzele
"Invit pe toţi românii, pe toţi sibienii să vină la acest referendum. ÎPS Mitropolitul Streza spunea că acest referendum este cel mai important act electoral de la Revoluţie încoace. Cred că are dreptate şi, de aceea, este important să asigurăm o participare cât mai mare la acest referendum", a mai spus Bogdan Trif.
Acesta a votat la una dintre secţiile de la Liceul Energetic din municipiul Sibiu.
Comentează