Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Turismului - PSD se află, indiscutabil, într-un moment de răscruce

Antena 3
Bogdan Trif

Ministrul Turismului Bogdan Trif a declarat, luni seara, că PSD „se află, indiscutabil, într-un moment de răscruce, un moment greu”,dar este convinsă că partidul se va redresa. Despre condamnarea lui Liviu Dragnea, Trif a spus: „Cât noi am muncit,alții au gândit doar strategii pentru a ne distruge” potrivit mediafax.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, care este și lider al PSD Sibiu, a transmis, luni seara, că după alegerile din 26 mai „PSD se află, indiscutabil, într-un moment de răscruce, un moment greu, dar peste care suntem obligați să trecem cu bine”.

„PSD este un partid puternic, capabil să se reformeze și să se adapteze noilor cerințe ale electoratului”, a declarat Trif.

Despre condamnarea lui Liviu Dragnea, Trif a spus că nu comentează deciziile magistraților, dar „este evident că atâta timp cât noi am muncit și am făcut tot posibilul ca românilor să le fie mai bine, alții au gândit doar strategii pentru a ne distruge”.

„Partidul Social Democrat a respectat și va respecta întotdeauna justiția și deciziile magistraților. Nu comentez și niciodată nu voi comenta sentințele judecătorești, mai ales atunci când este vorba despre decizii irevocabile. Nu mă bucur că, astăzi, un om a ajuns în spatele gratiilor și nu m-aș bucura nici dacă s-ar întâmpla acest lucru oricui altcuiva. Aceasta este o atitudine firească ce ține de umanitate. Este evident că atâta timp cât noi am muncit și am făcut tot posibilul ca românilor să le fie mai bine, alții au gândit doar strategii pentru a ne distruge”, a mai spus Trif.

Liviu Dragnea a fost dus, luni seară, la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Liderul PSD urmează să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autoritățile vor decide la ce penitenciar își va executa pedeapsa.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, când a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.