Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta urmăreşte mai curând un "haos politic decât găsirea unei soluţii" pentru continuarea activităţii sale, a afirmat vineri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în reacţie la o scrisoare a rectorului CEU, Michael Ignatieff, potrivit căruia guvernul ungar intenţionează să forţeze plecarea acestei instituţii din Ungaria, transmite MTI, informează Agerpres.
Szijjarto a insistat că nu a primit scrisoarea rectorului distribuită presei, ceea ce arată, în opinia sa, că CEU este interesată nu atât în rezolvarea problemei cât într-un "haos politic".
Rectorul şi preşedintele CEU a afirmat în scrisoarea sa făcută publică joi că, din recentele declaraţii ale ministrului de externe, reiese că guvernul a decis deja soarta universităţii.
"În remarci adresate presei mai devreme săptămâna aceasta aţi dat cel mai clar indiciu de până acum că la 1 ianuarie 2019 guvernul dvs va forţa CEU să plece din Ungaria. (...) Dacă aceasta este decizia guvernului, ea ignoră termenii propriei dvs legislaţii", a scris Ignatieff.
"(...) Departamentul pentru educaţie al statului american New York a informat în mod repetat guvernul ungar că CEU desfăşoară activităţi educaţionale la New York. Nu se poate să nu fiţi la curent cu această corespondenţă", a notat Ignatieff.
CEU, fondată la Budapesta de investitorul şi filantropul american de origine ungară George Soros la începutul anilor 90, a anunţat în octombrie 2017 că a încheiat un memorandum cu Bard College din New York pentru a desfăşura acolo activităţi educative, astfel încât să se conformeze unei noi legi din Ungaria în baza căreia instituţiile academice finanţate din străinătate trebuie să îndeplinească exigenţa de a avea un corespondent (sediu şi programe de studiu) şi în ţara lor de origine.
Controversata lege privind instituţiile academice cu finanţare din străinătate a fost adoptată în aprilie anul trecut. Termenul iniţial mai scurt până la care instituţiile de învăţământ străine trebuie să i se adapteze a fost extins până la 1 ianuarie 2019. Legea a fost criticată de Comisia Europeană, care pe 4 octombrie anul trecut a trimis Ungariei un 'aviz motivat', a doua etapă a procedurii de infringement lansate de Bruxelles contra unei alte legi adoptate de Budapesta, respectiv cea care impunea obligaţii specifice anumitor categorii de ONG-uri şi care, potrivit criticilor, îl vizează tot pe George Soros.
Comentează