DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mino Raiola, impresarul celor mai mari fotbalişti, a fost suspendat trei luni de Federația Italiană de Fotbal

descopera.ro
fotbal

Federaţia Italiană de Fotbal a decis, miercuri, suspendarea pe o perioadă de trei luni a lui Mino Raiola, agentul unor jucători importanţi ai Europei, precum Paul Pogba, Zlatan Ibrahimovic sau Matthijs de Ligt, potrivit mediafax.

Citește și: Greșeala uriașă făcută Radu Mazăre! Ce a declarat consulul Madagascarului

Deşi motivul nu a fost specificat de forul din Italia, Calcio Mercato scrie că Raiola a fost suspendat pentru că ar fi existat mai multe nereguli la transferul jucătorului Gianluca Scamacca, la PSV, de la Roma, în 2015. De asemenea, şi vărul său, Vincenzo, a fost suspendat pentru două luni.

Presa din Italia susţine că avocatul celor doi va solicita o explicaţie pe larg a acestei decizii şi suspendarea sancţiunii pentru ca perioadă de mercato din vară a lui Mino Raiola să nu aibă de suferit. Italiano-olandezul, unul dintre cei mai bogaţi agenţi din lume, ar putea obţine sume uriaşe de bani doar din transferul unor jucători precum Paul Pogba, despre care se speculează că nu mai doreşte să rămână la Manchester United, sau Matthijs de Ligt, care a impresionat la Ajax în acest sezon.

Citește și: Protestatarii #Rezist ies la atac, după ce au fost săltați de jandarmi! ‘Noi nu discutăm pe lege’

"Suspendarea italienilor nu este o surpriză, din nefericire. Îngrijorarea mea este reprezentată de faptul că pedeapsa a fost o decizie politică, fără a fi luată în calcul legea. Este o sentinţă bazată pe lucruri false şi minciuni. Justiţia trebuie să domnească în orice sistem civil corect şi sper ca poziţia mea să fie luată în calcul. Cred că Federaţia Italiană nu m-a iertat pentru criticile mele, când am spus că au rol în starea dezastruoasă a fotbalului italian, la fel ca şi rolul lor în ultimele episoade de rasism. Voi căuta justiţie împotriva acestor nedreptăţi la orice tribunal posibil, pentru mine, dar şi pentru interesele fotbalului italian. Voi duce demn această luptă pentru a găsi dreptatea. Sancţiunea este valabilă doar pe teritoriul Italiei şi nu afectează în niciun fel jucătorii pe care îi reprezint", a spus Raiola, într-un mesaj pe Twitter.

Citește și: Lovitură fabuloasă dată de RCS&RDS! Zeci de mii de români au făcut asta

Paul Pogba, Marco Verratti, Gianluigi Donnarumma, Mattijs de Ligt, Blaise Matuidi, Henrikh Mkhitaryan, Mario Balotelli, Zlatan Ibrahimovic sunt doar câţiva dintre jucătorii reprezentaţi de Mino Raiola.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.