Un copil de 12 ani a fost prins conducând, în localitatea dâmboviţeană Voia, autoturismul mamei lui, el spunând că l-a luat să se plimbe, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
"Poliţiştii Secţiei Nr. 8 Poliţie Rurală Valea Mare au surprins un minor, de 12 ani, din comuna Crângurile, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza localităţii Voia. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă", precizează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că minorul ar fi sustras autoturismul de la mama sa, pentru a se plimba. Copilul a fost prins la volan în trafic vineri după amiază.
Comentează