Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MINUTA deciziei în cazul Mateescu: ÎCCJ a admis şi sesizarea CCR cu privire la SIIJ

iccj

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi, 9 iulie, solicitarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de redeschidere a urmăririi penale în dosarul în care au fost cercetate fapte presupus a fi fost comise de judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, şi tatăl său, primar în Băile Govora.

Pe lângă admiterea cererii SIIJ, judecătorul Marius Dan Foitoş a admis şi două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale. Prima cererea a fost depusă de Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vizează art. 88 indice 1, alin. (6) din Legea 304/2004: "Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la „procurorul ierarhic superior“ în cazul infracțiunilor de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin acesta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia."

A doua cerere admisă de ÎCCJ a fost depusă chiar de Bogdan Mateescu şi vizează practic toate prevederile legale privitoarea la existenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie: art. 88 indice 1 - art. 88 indice 9 din Legea 304/2004.

Cele trei decizii de admitere sunt definitive.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.