Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA va introduce avertisment privind afecțiunile cardiace în prospectul Pfizer și Moderna

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite va include rapid un avertisment privind cazurile rare de inflamaţie cardiacă la adolescenţi şi adulţi tineri în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, transmite Reuters.

Un grup de consultanţi al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul bolilor (CDC) a constatat că inflaţiile cardiace ale unor adolescenţi şi tineri adulţi au probabil legătură cu vaccinurile, dar că beneficiile vaccinării sunt mult mai mari decât riscurile, informează News.ro.

Pfizer, al cărui vaccin a fost autorizat în SUA pentru administrare de la vârsta de 12 ani, a afirmat într-un comunicat sl ştie despre cazurile de miocardite şi pericardite apărute după vaccinarea cu vaccinul ARNm. Potrivit companiei, profilul beneficii/risc ”rămâne pozitiv”.

Moderna a afirmat că are cunoştină despre informaţiile referitoare la cazurile de inflamaţie cardiacă şi că lucrează cu autorităţile de reglementare.

Autorităţi de reglementare din mai multe ţări au investigat dacă vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologie ARNm, prezintă un risc şi dacă da, câ este de grav.

Potrivit CDC, pacienşii cu inflamaţii cardiace după vaccinare se recuperează în general şi se simt bine.

Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane din SUA a publicat un comunicat în care a afirmat că vaccinurile sunt sigure, eficace, iar efectele secundare cardiace sunt ”extrem de rare”.

”Încurajăm cu tărie pe toate persoanele cu vârste de cel puţin 12 ani, eligibile să se vaccineze conform Autorizaţiei de Utilizare de Urgenţă, să se vaccineze”, afirmă comunicatul.

Medicii şi spitalele au fost avertizaţi de către CDC să fie atenţi la simptomele de miocardite şi pericardite, iar avertismentul FDA va spori atenţia.

Numărul americanilor care primesc prima lor doză de vaccin COVID-19 a scăzut cu aproximativ 85% de când a atins un vârf la jumătatea lunii aprilie şi probabil că nu va îndeplini obiectivul preşedintelui Joe Biden ca până pe 4 iulie 70% dintre adulţi să fi primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid-19.

Numărul cazurilor de inflamaţie a inimii par a fi semnificativ mai mari în săptămâna de după a doua doză de vaccin şi la bărbaţi.

CDC a identificat 309 spitalizări din cauza inflamaţiei inimii la persoanele cu vârsta sub 30 de ani, dintre care 295 au fost externate.

Dr. Tom Shimabukuro, director adjunct al Biroului de siguranţă pentru imunizare al CDC, a declarat într-o prezentare că datele de la unul dintre sistemele de monitorizare a siguranţei agenţiei - Vaccine Safety Datalink (VSD) - sugerează o rată de 12,6 cazuri pe milion, în cele trei săptămâni de după a doua doză, la persoane cu vârste de la 12 la 39 de ani.

Conform datelor US Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), au fost observate 347 de cazuri de inflamaţie a inimii în săptămâna de după cea de-a doua doză de vaccin, la persoane de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24.

Aşteptările erau de 12 sau chiar mai puţine cazuri pentru bărbaţii din acest interval de vârstă, bazat pe ratele de incidenţă ale populaţiei SUA, a arătat CDC.

Peste 138 de milioane de americani au fost până în prezent complet vaccinaţi cu unul dintre cele două vaccinuri ARNm, potrivit datelor CDC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.