Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că PSD a demonstrat la vot că este în coaliţie, dar a adăugat că mai sunt momente când anumiţi social-democraţi critică deciziile coaliţiei deşi acestea au fost luate şi cu acordul miniştrilor PSD. Abrudean nu crede că PSD sau un alt partid se va alia cu AUR la guvernare.
Mircea Abrudean a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu crede că PSD va fi înclinat să iasă din coaliţie după congresul în care va fi aleasă conducerea partidului şi dacă nu cumva un astfel de gest ar putea duce la suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan.
”Cred că e foarte puţin probabil un astfel de scenariu şi este cu siguranţă de nedorit pentru România, pentru că asta ar crea instabilitate. Ori noi tocmai asta ne dorim şi tocmai acesta a fost argumentul coaliţiei de a crea sau de a genera stabilitate şi încredere. Şi asta se vede şi în relaţia cu Comisia Europeană care ne-a mai dat o păsuire şi ne lasă cu deficitul de 8,4%, tocmai pentru că are încredere în această construcţie şi în acest prim-ministru foarte hotărât să facă reforme şi care a demonstrat asta”, a explicat preşedintele Senatului.
El a precizat că un asemenea scenariu ar destabiliza ţara.
”Dacă s-ar întâmpla un astfel de scenariu, cu siguranţă ar destabiliza foarte mult ţara. Iar scenariul unei suspendări a preşedintelui cred că nu poate fi luat în calcul, pentru că asta ar crea haos evident, nu ne putem juca de-a suspendatul preşedinţilor. Trebuie să existe şi motive serioase, nu există astfel de motive, iar simpla dorinţă a AUR sau a altora de a-l suspenda pe preşedinte, nu cred că e suficientă pentru un astfel de demers”, a declarat Mircea Abrudean.
Când i s-a amintit că partidele suveraniste l-au forţat pe Klaus Iohannis să plece de la Palatul Cotroceni, ameninţând cu declanşarea procedurii de suspendare, Abrudean a replicat: ”Era o situaţie mai complicată cu nişte alegeri reluate, cu o prelungire a mandatului, altceva. Dar când ai un preşedinte ales de curând cu cifre foarte bune e greu să vii să propui o suspendare, pentru că nu sunt motive”.
El a fost întrebat dacă i se pare plauzibilă varianta ca PSD să rămână în actuala coaliţie de guvernare până în 2028.
”Eu cred că da, pentru că în ciuda criticilor care există şi acum, adică PSD-ul este în coaliţie şi totuşi critică prin unele voci activitatea guvernului”, a declarat preşedintele Senatului.
Întrebat dacă PSD este mai degrabă în coaliţie sau mai degrabă în opoziţie, Mircea Abrudean a răspuns: ”Eu cred că e în coaliţie, până la urmă a demonstrat la vot că este în coaliţie. Sigur mai sunt momente în care prin anumite voci critică deciziile coaliţiei din care face parte. A fost acuzat premierul de faptul că ia decizii singur. În guvern, sigur că premierul are ultimul cuvânt, dar sunt miniştrii acolo care avizează actele normative, proiectele de lege au trecut prin pixul miniştilor PSD, care nu sunt tocmai în ministere de neglijat. Deci e greu să vii să spui că doar premierul a decis. Suntem cu toţii parte a acestei coaliţii, a acestui guvern. Deci guvernul a decis, nu premierul. După aia, sigur poţi să vii să mai critici că nu-ţi convine decizia sau că poate electoratul tău e mai afectat sau nu. Dar până la urmă la vot s-a văzut că şi PSD-ul şi toţi partenerii din coaliţie susţin acest guvern Sunt convins că asta se va întâmpla în continuare”.
Mircea Abrudean a mai fost întrebat dacă exclude varianta unei guvernări PSD-AUR după alegerile din 2028.
”E greu să excludem ceva ce se poate întâmpla peste o perioadă destul de lungă de timp. Eu, sincer, aş exclude-o pentru că nu cred că cineva ar dori să se asocieze cu un partid ca şi AUR, izolaţionist. PSD face parte din această coaliţie, toate partidele din această coaliţie s-au angajat că până în 2028 sigur că vor susţine un guvern cu rotativa de rigoare format din aceste patru partide. Nu cred că PSD sau oricare alt partid se va alia cu AUR”, a mai precizat preşedintele Senatului.
Comentează