DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mircea Badea, Radu Banciu şi Cârcotaşii ar putea disparea de la TV

badea mircea
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au adoptat, joi, în unanimitate, un proiect de decizie, prin care televiziunile vor trebui să elimine din grilele de programe emisiuni precum "pamflet", "reality show" şi "news magazine", nedefinite în legislaţia audiovizualului românească.
"Clasificarea programelor audiovizuale după genul acestora, altele decât operele cinematografice, se face doar în funcţie de tipurile de programe prevăzute în structura de programe aprobată de Consiliu", se precizează în proiect. Conform Deciziei CNA, o televiziune şi un radio poate avea în structura sa: programe de informare, programe educative, culturale, religioase, filme (de ficţiune, de animaţie, documentare, seriale), programe de divertisment şi alte tipuri de programe, publicitate şi teleshopping. Proiectul a fost postat pe site-ul CNA pentru consultare publică, recomandările fiind aşteptate, prin poştă sau depuse direct la registratura CNA, până cel târziu pe 27 martie 2014, inclusiv. Pentru nerespectarea acestei decizii, televiziunile şi radiourile vor putea fi sancţionate cu amendă până la 100.000 de lei. "Ca unică autoritate de reglementare, control şi sancţiune în audiovizualul românesc CNA propune astăzi o reglementare care se impunea de mult timp şi anume precizarea genurilor de emisiuni, aşa cum sunt ele aprobate prin structura de programe care ajunge la CNA, pentru o corectă informare a publicului. Câştigă şi realizatorii care îşi asumă dinaintea intrării în emisie ceea ce vor să facă şi îşi gândesc demersul de aşa natură încât mesajul să ajungă sigur la toţi telespectatorii, câştigă şi consumatorii de media care sunt avizaţi ce program urmează să vadă şi care sunt corect informaţi", a declarat Laura Georgescu, preşedintele CNA, după şedinţa de joi a Consiliului. Potrivit ECONOMICA.NET, ea a precizat că aceste tipuri de emisiuni 'nu aveau voie să apară pe ecran pentru că nu sunt definite în legislaţia audiovizuală românească'. Laura Georgescu a adăugat că decizia va intra în vigoare la zece zile de la apariţia sa în Monitorul Oficial. "Deci, este suficient timp ca să se preocupe absolut fiecare realizator de asumarea corectă a demersului pe care-l face în spaţiul public. (...) Vestea bună este că toţi membri (n.r. CNA) şi-au dorit această curăţare a audiovizualului. (...) Este o reglementare care trebuia făcută probabil de cel puţin cinci ani, se impunea clar pe piaţă atâta vreme cât în acest moment sunt folosite genuri nedefinite în legislaţia audiovizuală", a mai spus Laura Georgescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.