Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Cărtărescu, prima reacție după ce a fost respins de Academia Română: 'M-am simțit foarte ușurat'

RTV.net
mircea cartarescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu reacționează după o lună la respingerea admiterii sale în Academia Română. Cărtărescu afirmă că s-a simțit ușurat, pentru că are parte de mai multă libertate. În același timp, scriitorul subliniază că nu are resentimente față de instituție.

„Mă văd silit să fac câteva precizări în legătură cu ”neprimirea mea în Academia română”, deși nu aș fi vrut să mai adaug ceva unei chestiuni deja inflamate artificial și fără sens. Nu a fost vreodată visul meu să devin academician. Nu mă simt nici la vârsta adecvată, nici la nivelul valoric pe care o academie națională îl presupune. Nu am nici un fel de sentimente negative pentru Academie pentru că nu m-ar fi acceptat.

Am primit inițial începerea demersurilor respective doar pentru că am fost propus de trei oameni pentru care am un mare respect și cărora nu am avut curajul să le spun nu: Ion Pop, Ana Blandiana și Mircea Martin. Le sunt recunoscător pentru gestul lor. Dar când am aflat din presă că la o votare inițială din cadrul secției filologice nu am întrunit suficiente adeziuni, m-am simțit foarte ușurat și am înțeles că așa trebuia să fie. A nu fi academician (sau orice altceva în afară de ceea ce sunt cu adevărat: un om care scrie) mi se pare un strop de libertate în plus, pe care știu să îl prețuiesc”, scrie Mircea Cărtărescu pe Facebook.

Membrii Secției de Filologie și Literatură au votat în urmă cu o lună două noi propuneri pentru un loc în Academie, dar Cărtărescu, deși propus, nu s-a numărat printre acestea, potrivit informațiilor sumare oferite pentru Edupedu.ro de către reprezentanți ai Academiei. A fost votată, în schimb, ca propunere „pe locul scriitorilor și criticilor” o altă personalitate culturală, Gabriela Adameșteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.