Mircea Diaconu face anunțul despre candidatura la Primăria Capitalei. Cum justifică decizia

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 13-03-2016

Actualizat: 13-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Numele europarlamentarului Mircea Diaconu apare în bătălia anului 2016 pentru fotoliul de la Primăria Capitalei, într-un sondaj al PSD.

În replică, fostul ministru al Culturii a negat posibilitatea de a candida la Primărie din partea social-democraților, duminică, la Antena 3.

Deși mai sunt trei luni până la alegerile locale, cel mai mare partid din România nu și-a lansat niciun candidat pentru București.

Totuși, într-o cercetare de piață făcută de PSD apare numnele lui Mircea Diaconu.

”Oricine poate să mă listeze, să întrebe orice despre mine, sunt persoană publică. NU e prima dată când se întâmplă asta. Dar nu m-a întrebat nimeni de acest lucru. (...) Nu candidez la Primărie. Nu m-a sunat nimeni, nu m-a întrebat nimeni, cred că e o invenție”, a răspuns europarlamentarul Mircea Diaconu, duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, realizată de Radu Tudor la Antena 3.

Mai mult, chiar dacă ar lua în calcul o candidatură, actorul Mircea Diaconu spune că ar merge pe cont propriu.

Vezi și: TRAGEDIE uriașă în Turcia: Atentat la metrou, zeci de morți și răniți! ALERTĂ în țară / VIDEO

”Voi fi independent la nesfârșit. Și chiar dacă voi candida, voi face asta singur, fără sponsori, fără partid”, susține Mircea Diaconu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri