Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Dinescu: 'În sfîrșit, Iohannis a înfiat un copil: Lazăr e copilul din flori al Ciumei Roșii'

Inquam Photos / Octav Ganea
mircea dinescu

Scriitorul Mircea Dinescu semnează un editorial publicat de agenţia Mediafax, sub titul "În sfîrșit, Iohannis a înfiat un copil: copilul din flori al Ciumei Roșii":

"I-am văzut pe corifeii societății civile încercînd să-l scoată pe Lazăr din căcat, unii cu mîinile goale, alții cu mînușițele pînă la cot, să nu se stropească prea tare.

Ideea lor creștină ar fi că Lazăr nu-i vinovat, atîta vreme cît Securitatea îi dicta ce note să le pună la purtare deținuților dornici să vadă lumina soarelui.

CITEȘTE ȘI: Combinaţia anti-toxine: Beneficiile consumului de zeamă de lămâie cu ulei de măsline

Din orwellianul an 1984 pînă în1989, cînd Nea Nicu n-a mai apucat să-i așeze pe creștet cununița calificativului “foarte bine”, dom’ doctor a consultat peste 40 de pacienți care dădeau semne de însănătoșire: violatori, criminali în serie, tîlhari, delapidatori și hoți de buzunare. Cînd printre ei s-au strecurat și doi bolnavi anticomuniști cronici, care, ai dracu’, mai scriau și poezii, l-a lovit mila și le-a prelungit cu generozitate tratamentul.

Dacă o răutate înnăscută i-ar fi dictat cum să cîntărească faptele semenilor săi spre a le prelungi șederea în infern, poate că Lazăr ar putea fi iertat pe cealaltă lume. În cazul său, însă, e vorba de o vinovăție dublă, căci trădîndu-și și profesia, și conștiința de dragul carierei, poate fi așezat mai presus de tagma torționarilor cu o singură dimensiune.

Născut din concubinajul Securității cu Partidul Comunist, Lazăr e chiar copilul din flori al Ciumei Roșii. Și pentru că n-a avut nici o strîngere de inimă cînd le-a dat tinerilor din stradă să ronțăie Bombonica din pricina căreia s-a iscat delirul Ciumei Roșii, taica Lazăr ar putea fi condamnat și pentru instigare la particid."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.