Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Duşa şi generalul Nicolae Ciucă, întâlnire cu şeful Armatei din Polonia: Ce s-a discutat

agerpres.ro
Nicolae Ciuca

Şeful Statului Major General al Forţelor Armate Poloneze, generalul-locotenent Leszek Surawski, a fost primit, marţi, la Bucureşti, de omologul său român, generalul Nicolae Ciucă, dar şi de secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Potrivit sursei citate, principalele teme de discuţie dintre oficialul polonez şi secretarul de stat Mircea Duşa au vizat evoluţia situaţiei de securitate din regiune, stadiul relaţiilor bilaterale, în contextul parteneriatului strategic dintre cele două state, identificarea unor noi domenii de cooperare între forţele armate ale celor două ţări, precum şi diversificarea modalităţilor de instruire în comun, conform Agerpres.

"Între România şi Polonia există o cooperare bilaterală excelentă, pe care trebuie să o consolidăm, în virtutea intereselor noastre comune. Ţările noastre au reuşit să focalizeze atenţia aliaţilor asupra flancului estic al NATO, iar acum eforturile trebuie îndreptate către continuarea măsurilor de consolidare a posturii de descurajare şi apărare într-o abordare coerentă, echilibrată şi integrată. Summit-ul NATO de anul acesta este un bun prilej de a transmite un mesaj ferm în acest sens", a afirmat Mircea Duşa.

În cadrul întrevederii cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, au fost dezbătute activităţile curente şi cele viitoare dintre cele două armate, punându-se accent pe dezvoltarea şi consolidarea acestora. Activităţile militare de cooperare româno-poloneze acoperă domenii cum ar fi: dialogul politico-militar, exerciţiile de instruire în comun, învăţământul militar şi programele principale de înzestrare.

Potrivit MApN, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016, Armata României este prezentă în Polonia cu un detaşament de Apărare Antiaeriană, ca parte componentă a Grupului de luptă NATO, condus de către SUA. În acelaşi timp, Polonia participă cu un detaşament în compunerea Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, materializând astfel angajamentele asumate de către România şi Polonia privind prezenţa aliată întărită pe flancul estic al Alianţei. Pe timpul prezenţei sale în România, oficialul militar polonez va vizita şi Brigada Multinaţională de la Craiova, unde se va întâlni cu militarii polonezi dislocaţi aici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.