Mircea Geoană, candidat independent la președinția României, îi cere explicații lui Marcel Ciolacu

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 31-10-2024

Actualizat: 31-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Candidatul independent la Cotroceni Mircea Geoană îl acuză, joi, pe premierul Marcel Ciolacu, de abuz de putere şi îi cere oficial să facă publică sursa politică a informaţiei privind ferma de troli, adresa aşa-zisei ferme şi dacă a instructat oral sau oficial, în scris, instituţiile şi dacă acest lucru a fost făcut pe baza unor instrucţiuni explicite din partea prim-ministrului sau a lui Marcel Ciolacu, candidatul la Preşedinţie.

Mircea Geoană, candidat independent la președinția României, îi cere explicații lui Marcel Ciolacu.

“Acuzațiile grave, lansate de premierul Marcel Ciolacu, la adresa mea și a campaniei mele, reprezintă o minciună evidentă și o încercare brutală de a folosi poziția de prim-ministru pentru a da instrucțiuni instituțiilor statului român într-o acțiune de campanie electorală.

Acest lucru se numește, în termeni simpli, abuz de putere, iar în conformitate cu legea românească se numește abuz în serviciu.

Vă adresez, oficial, solicitarea de a face publică sursa politică a informației dumneavoastră, adresa, așa-zisei, ferme de troli, dacă ați instructat oral sau oficial, în scris, instituțiile pe care le-ați menționat, și dacă acest lucru a fost făcut pe baza unor instrucțiuni explicite din partea prim-ministrului sau a lui Marcel Ciolacu, candidatul la Președinția României”, solicită Mircea Geoană.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri