Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Geoană compară referendumurile organizate de Rusia cu cele din perioada comunismului din România

captură TV
Mircea Geoana

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, reclamă „referendumurile trucate” în urma cărora patru regiuni ale Ucrainei au fost anexate ilegal de către Rusia, el făcând comparaţia dintre referendumurile organizate în cele patru regiuni cu referendumul militar organizat în România în noiembrie 1986. „În acest moment nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei”, mai anunţă NATO, subliniind că războiul continuă inclusiv prin acţiuni de tip hibrid.

„Nu vom recunoaşte anexarea ilegală şi ilegitimă a acestor teritorii de către Federaţia Rusă. Nu vom recunoaşte niciodată anexarea ilegală şi ilegitimă a peninsulei Crimeea. Pentru cei din România care am trăit vremurile regimului comunist, aceste zile evocă momentele ridicole ale referendumului militar din noiembrie 1986 când votul popular a fost mimat cu un zdrobitor şi absurd sută la sută în favoarea propunerii conducerii Partidului Comunist. Acţiunile preşedintelui Putin în aceste zile însă marchează o nouă escaladare în războiul său împotriva Ucrainei şi împotriva Vestului democratic. O retorică politică periculoasă, pe care o condamnăm cu tărie”, a afirmat secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice într-un mesaj postat pe Facebook, informează News.ro.

Mircea Geoană precizează, adresându-se comunităţilor de români din ţară şi din afara României, că nu există date care să indice schimbarea posturii nucleare a Rusiei, însă războiul continuă pe alte planuri.

„În acest moment nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei. Suntem, evident, vigilenţi, dar vreau să fac această precizare pentru cei de acasă. Poate chiar mai important, evenimentele recente marchează o escaladare pe orizontală a acestui conflict, care se traduce şi prin multiplicarea şi amplificarea tacticilor hibride utilizate de Federaţia Rusă: continuarea, probabil şi mai agresivă a războiului energetic cu Europa, destabilizarea securităţii alimentare şi agroalimentare, dezinformare şi propagare de informaţii false, şi acest lucru este, evident, adresat unităţii Vestului democratic. Prin aceste acţiuni preşedintele Putin prelungeşte impactul dramatic al acestui război ilogic asupra stabilităţii şi securităţii europene, dar şi asupra economiei globale”, mai afirmă Geoană.

Acesta reafirmă angajamentul „deplin” al NATO „în apărarea întregului teritoriu al Alianţei”.

Potrivit oficialului NATO, noua escaladare a conflictului este totodată, pe lângă confruntarea militară, „un adevărat război al voinţei şi rezilienţei”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.