Mircea Geoană, declarații dure la adresa lui Victor Ponta și Liviu Dragnea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-01-2015

Actualizat: 13-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Exclus din PSD, Mircea Geoană nu contenește cu atacurile la adresa actualei conduceri. Fostul președinte al formațiunii spune că Victor Ponta nu are curajul să facă un Congres care să-i analizeze modul în care a condus PSD-ul. Geoană îl face mincinos pe Ponta, dar și pe președintele executiv, Liviu Dragnea.

”Orice partid politic, în urma unui eşec catastrofal - cum a fost cel de la prezidenţiale - îşi face propriile analize, identifică responsabilităţi şi decide măsuri de redresare.

Decizia conducerii PSD de amânarea sine die a Congresului - cel mai înalt for al partidului care poate face o analiza obiectivă a pierderii alegerilor - e profund greşită şi va conduce la adâncirea crizei în care se află partidul.

PSD este, acum, captivul unei conduceri dictatoriale, care se menţine, încă, la vârf prin perpetuarea complicităţii unora, prin stimularea comodităţii sau prin exploatarea fricii altora.

Victor Ponta nu trebuie să uite că în 2010 a preluat de la mine funcţia de preşedinte al partidului în urma unor alegeri interne la care mi-am susţinut în mod onorabil candidatura. Îi întreb pe foştii mei colegi, acum: ce s-ar fi întâmplat în 2010 dacă şi eu aş fi procedat similar, blocând organizarea unui Congres de analiză şi alegeri? Şi, mai mult, ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi exclus din partid contracandidaţii?

Frica de răspundere nu este o soluţie care să meargă la nesfârşit în politică, la fel ca şi în viaţă. Iar vorba „poţi minţi, dar nu poţi să-i minţi pe toţi, de fiecare dată” se aplică şi în cazul lui Victor Ponta, ca şi în cel al lui Liviu Dragnea.

Cred acum, mai mult ca oricând, că membrii şi simpatizanţii PSD au dreptul de a fi reprezentaţi de un partid de stânga democratic şi deschis către oameni. PSD ori se va redemocratiza, ori locul său va fi luat de un alt proiect. Eu voi continua să-mi dedic întreaga energie proiectului Stângii democratice.”, e mesajul lui Geoana.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri