Senatorul Mircea Geoană îl taxează dur pe partenerul său de suferință, Marian Vanghelie. Cei doi își doresc să construiască un nou partid, dar Geoană nu ezită să-l urecheze public pe Vanghelie pentru declarațiile sale.
"Trebuie să înțelegem cu toții (și eu, și Marian Vanghelie, și alți politicieni) că modul vechi de a face politică nu mai este de actualitate. Trebuie să înțelegem că există nevoia unui cod de conduită - de la limbajul politic până la tipul de mesaj public pe trebuie să îl transmitem. Cu toții avem obligația să înțelegem că modul în care făceam politică nu mai ține în acest moment. Sunt convins că și Marian Vanghelie știe că stilul haiducesc pe care îl pratică și excesele de limbaj trebuie temperate. Într-un nou mod de a face politică, vor putea să reziste doar cei care respectă această cerință. Avem de învățat de la modul extrem de ermetic în care domnul Klaus Iohannis a comunicat și a câștigat alegerile prezidențiale. Este un mod mult mai reținut de a face politică", a mai zis Mircea Geoană la Gândul Live.
Comentează