DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mircea Geoană (NATO) explică pericolul ascensiunii Chinei: 'Nu este vorba doar de ultimele câteva decenii'

Inquam Photos / Octav Ganea
mircea geoana

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a atras atenţia asupra ascensiunii Chinei ca fiind "unul din cele mai importante evenimente din istoria omenirii", într-o intervenţie în cadrul conferinţei Globsec 2021 privind securitatea în Europa centrală, desfăşurată joi la Bratislava, informează TASR, arată Agerpres.

"Nu este vorba doar de ultimele câteva decenii, cred că este vorba de ultimele cinci secole, de când Occidentul a început să domine lumea", a spus Geoană.

"De aceea este important ca noi, în NATO, să menţinem progresul tehnologic - prin investiţii şi introducerea de tehnologii militare şi de securitate -, ceea ce este vital pentru a ne menţine superioritatea", a subliniat el.

Mircea Geoană a menţionat că NATO a extins definiţia securităţii pentru a cuprinde efectele asupra securităţii ale schimbărilor climatice şi ameninţărilor cibernetice, precizând că în această ultimă privinţă Alianţa nord-atlantică a decis să adopte noi măsuri pentru a contracara activităţile informatice ale Chinei şi Rusiei.

El a mai notat că spaţiul "devine o scenă de competiţie globală tot mai intensă" şi China a devenit un competitor mai puternic pe piaţa materiilor prime şi a microcipurilor.

Mircea Geoană, a cărui intervenţie a fost virtuală, a convenit pe de altă parte cu Maros Sefcovic (Slovacia), vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, că atât Uniunea Europeană, cât şi NATO trebuie să ia atitudine în susţinerea democraţiei, "piatra de temelie a viitorului nostru, aflată sub presiune din partea regimurilor autoritare". "Trebuie să ne implicăm şi să luptăm şi să câştigăm această luptă. Nu ne permitem luxul de a ignora semnele a ceea ce vine", a atenţionat secretarul general adjunct al NATO.

Vezi și: Concluzia lui Mircea Geoană, după întâlnirea Vladimir Putin - Joe Biden: Fără dialog, poate izbucni un conflict .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.