Mircea Lucescu: 'Nu are de ce să îmi fie teamă. Va fi un joc obişnuit, de calificare'

Autor: Diana Pană

Publicat: 14-11-2025 21:21

Actualizat: 14-11-2025 21:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei României, crede că echipa sa are potenţialul de a câştiga la Zenica şi recunoaşte că responsabilitatea lui, ca antrenor, este să facă o echipă competitivă pentru Cupa Mondială 2026, scrie news.ro.

Mircea Lucescu le-a răspuns mai întâi jurnaliştilor bosniaci, care au întrebat dacă se teme de o demitere în cazul unei înfrângeri în meciul de sâmbătă. „Eu nu pot fi demis!” a venit reacţia selecţionerului tricolorilor.

„Pentru mine nu este o presiune, este o responsabilitate: să fac o echipă competitivă care să meargă la campionatul mondial. Jucăm împotriva unei echipe care nu merita să câştige la Bucureşti. Dacă arbitrul nu dădea penalti, nu câştiga acolo. Am avut ocazii, am controlat jocul. Nu are de ce să îmi fie teamă. E o echipă puternică, are experienţă, potenţial, dar nu cred că va fi un meci dificil, ci un meci obişnuit de calificare.

Echipa naţională, faţă de anul trecut, a pierdut foarte mulţi jucători, din diferite motive, a trebuit să schimbăm şi să reconstruim. Este o echipă nouă, chiar dacă are o bază, pe cei care au fost la Campionatul European.

Nu îmi fac nici un fel de probleme în legătură cu echipa, s-au pregătit foarte bine în toată această perioadă. Cea mai bună echipă este cea care intră pe teren. Jucătorii au venit cu un entuziasm extraordinar şi cu o cunoaştere foarte precisă a ceea ce au de făcut”, a declarat Mircea Lucescu înaintea partidei cu Bosnia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri