Mircea Sandu a dat verdictele momentului după calificare: Slovenia ar fi cel mai bun adversar! Andrei Rațiu cel mai bun jucător

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 26-06-2024

Actualizat: 26-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: www.realitatea.net

Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, consideră că Andrei Raţiu a fost cel mai bun jucător român la acest turneu final şi preferă Slovenia ca adversar în optimi.

„Am trăit momentul cu emoţii uriaşe. La un moment dat eram pe ultimul loc în grupă, dar a venit acel moment individual al lui Ianis şi s-a reuşit egalarea, după golul lui Răzvan Marin. Aşteptăm acum să vedem cu cine jucăm şi, între Slovenia şi Olanda, sper să jucăm totuşi cu Slovenia. Ceea ce a reuşit Edi Iordănescu este o performanţă mare, jucătorii s-au dăruit şi să nu uităm suporterii, care au fost extraordinari. Raţiu, pentru mine, a fost cel mai bun jucător român la turneul final. Nu am mai văzut de mult atâta dăruire.

Să nu uităm că o mare parte din aceşti jucători au fost descoperiţi, pe când erau foarte mici, de Radu Răducioiu, în selecţii făcute pentru echipele naţionale de juniori. E un amănunt care este uitat. E o performanţă notabilă, pentru că România a mai ieşit din grupe doar o dată, cu Italia, în 2000”, a declarat Mircea Sandu la TVR Sport, după calificarea echipei naţionale în optimile Euro 2024.

Performanța României a fost istorică

Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.

Golul României a fost marcat de Răzvan Marin, din penalti, în minutul 37 (penalti), în timp ce pentru slovaci a punctat Duda (24).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri