Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Titus Dobre, după discuțiile de la pelerinajul de Sfântul Andrei: 'Nu se poate intra cu bocancii în spiritualitatea românilor'

captura
Mircea Titus Dobre

Deputatul Mircea Titus Dobre - fostul ministru al Turismului şi candidat Pro România pentru încă un mandat de deputat, propune o mai bună gestionare a situaţiei evenimentelor religioase, pentru a nu se mai ajunge la situaţii precum cele de la pelerinajul de Sfântul Andrei, anunță AGERPRES.

"Nu este normal să se intre cu mascaţii în biserici şi cu bocancii în spiritualitatea românilor. Foarte mulţi constănţeni care au asistat la scenele din aceste zile, la pelerinajul de Sfântul Andrei, au perceput situaţia ca pe un război al autorităţilor şi al Guvernului împotriva lor. Pe de altă parte, cei nereligioşi îi percep ca pe un pericol social, iar de aici se adânceşte prăpastia între tabere, deşi nu ar trebui să existe nici tabere în conflict, nici acest război", spune Mircea Dobre.

În opinia sa, pentru a restabili normalitatea, Guvernul ar trebui să aibă un plan pentru a gestiona situaţii de acest fel, iar oamenilor să li se poată explica mult mai civilizat că trebuie să aibă grijă la păstrarea distanţei şi la câteva măsuri elementare.

Citește și: BREAKING - Ludovic Orban: E posibil să fie redus numărul de angajați în sectorul public .

Candidatul PRO România mai spune că spiritualitatea şi religiozitatea românilor trebuie să fie respectate, iar un astfel de război împotriva tradiţiilor, obiceiurilor şi evenimentelor religioase le-a amintit multora de începutul regimului comunist, iar o astfel de interpretare a situaţiei poate stârni revolta unei părţi importante a populaţiei.

"Sunt răni încă deschise, pentru cei care au trăit şi în dictatura comunistă, iar spiritualitatea a fost cea care i-a ţinut pe români uniţi. La fel ca în cazul închiderii pieţelor, mulţi nu au înţeles de ce este corect şi sigur să meargă grupuri mari la cumpărături, în hipermarket/supermarket, dar nu se puteau crea condiţii de siguranţă la un pelerinaj, cu trasee prestabilite, păstrarea distanţei între oameni şi dezinfectare. Este clar că vorbim despre dublă măsură şi discriminare. În speranţa că totuşi, măcar într-o zi de sărbătoare, vom fi mai buni şi răbdători, urez tuturor multă sănătate şi pace în suflet", a mai menţionat Mircea Titus Dobre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.