Mişcare de forţă a SUA: Ce vor să facă americanii la graniţele Rusiei

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 23-12-2017

Actualizat: 23-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite au anunţat vineri că vor întări ajutorul acordat Ucrainei în domeniul apărării, astfel încât Kievul să poată asigura "suveranitatea" teritoriului său, pe fondul tensiunilor americano-ruse legate de conflictul ucrainean, relatează AFP. Anunţul a fost făcut la 24 de ore după ce Uniunea Europeană a prelungit, la rândul său, pentru şase luni severele sancţiuni economice împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în conflictul care devastează estul Ucrainei de peste trei ani şi jumătate, confor Agerpres.

Citește și: Liviu Dragnea anunță REFERENDUM: 'Da, cât de repede' / VIDEO

"Statele Unite au decis să furnizeze Ucrainei capacităţi defensive consolidate (...) pentru a ajuta Ucraina să îşi clădească apărarea pe termen lung, să îşi apere suveranitatea, integritatea teritorială şi să se protejeze împotriva oricărei agresiuni viitoare", a scris într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert. "Ajutorul american este în întregime defensiv şi, aşa cum spus întotdeauna, Ucraina este un stat suveran" care are "dreptul de a se apăra", a precizat Heather Nauert, subliniind importanţa acordului de la Minsk, încheiat pentru a instaura un armistiţiu în estul Ucrainei.

Citește și: Elena Udrea anunță APOCALIPSA pentru Laura Codruța Kovesi și lansează alt ATAC la adresa lui Traian Băsescu: 'Vremea în care va da socoteală e aproape'

La începutul lui decembrie, Statele Unite au atenţionat cu fermitate Rusia că divergenţele lor persistente privind conflictul din Ucraina reprezintă un "obstacol în calea oricărei normalizări" a relaţiilor dintre cele două ţări, aflate la cel mai scăzut punct.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri