Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mişcare de ultimă oră a lui Putin înaintea alegerilor din Rusia

putin bahrein

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a înlocuit joi pe şeful Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Ciurov, cu şase luni înaintea alegerilor legislative, decizie salutată de opoziţia comunistă şi liberală, transmite agenţia EFE. 'A fost o decizie a şefului statului. Este un proces normal şi natural de rotaţie', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Ciurov a condus Comisia Electorală Centrală începând din anul 2007. El a fost criticat sever de opoziţie după alegerile legislative din anul 2011, când a fost acuzat că a participat la fraudarea alegerilor în favoarea partidului Rusia Unită, formaţiunea lui Putin. Acel scrutin a condus la cele mai ample proteste antiguvernamentale care au avut loc în Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice. Liderul partidului liberal Yabloko, Emilia Slabunova, a salutat înlocuirea şefului CEC, dar a amintit că responsabilitatea corectitudinii alegerilor o poartă şi comisiile electorale regionale, unde fraudele sunt mai grave şi de obicei sunt trecute cu vederea. Şi comuniştii s-au arătat mulţumiţi de această decizie, adăugând totuşi că nu îşi fac iluzii, întrucât legislaţia în vigoare oferă partidului prezidenţial suficiente pârghii administrative.

După înlocuirea lui Ciurov, liderul de la Kremlin a numit-o în CEC pe responsabila cu drepturile omului Ella Panfílova, despre care se speculează că ar putea fi viitoarea şefă a acestei instituţii. Partidele politice reprezentate în prezent în parlamentul federal rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, sunt Partidul Rusia Unită (formaţiune majoritară), Partidul Comunist, Partidul Rusia Justă şi Partidul Liberal Democrat. Opoziţia extraparlamentară negociază în prezent participarea la alegeri pe o listă unică, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.