Miniştrii Apărării ţărilor din cadrul Forţei Expediţionare Interarmate (JEF) au acordat Ucrainei, miercuri, în Norvegia, unde s-au întâlnit cu omologul lor ucrainean Denîs Şmîhal, statutul de ”partener consolidat”, un acord considerat o etapă importantă în consolidarea securităţii în regiunile Europa de Nord şi ţărilor baltice, relatează Euronews.
”Este un semnal puternic transmis lui Vladimir Putin şi oricărui alt potenţial agresor”, a declarat ministrul britanic al Apărării John Healey.
”JEF este mai puternică ca niciodată, mai unită ca niciodată, mai inovatoare ca niciodată, mai flexibilă ca niciodată în răspunsurile sale operaţionale”, a dat el asigurări.
Forţa Expediţionară Interarmată, înfiinţată în 2014, este o forţă multinaţională condusă de către Regatul Unit şi alcătuită din cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia, Lituania -, Danemarca, Norvegia, Irlanda, Suedia, Finlanda şi Olanda.
Majoritatea ţărilor membre JEF fac parte şi din NATO.
Un parteneriat de ”protejare a Europei”
Acest parteneriat are ca obiectiv să înveţe din experienţa acumulată de Ucraina în războiul împotriva Rusiei.
În schimb, ţările acestei coaliţii asigură o fomare a forţelor armate ucrainene, colaborează la apărarea unor infrastructuri submarine esenţiale şi în dezvoltarea de drone, în medicina de război ucraineană şi metode de luptă împotriva dezinformării.
”Împreună cu partenerii noştri, ţările din cadrul JEF, Ucraina încearcă să obţină acces la tehnologii şi la capacităţi de producţie europene, pe baza cărora să putem lansa o producţie comună”, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Denîs Şmîhal, care a participat la reuniune.
”Acest armament modern nu va servi doar la apărarea Ucrainei, azi. El va garanta securitatea Europei în anii viitori şi îi va apăra în mod fiabil flancul de est împotriva agresiunii permanente a Rusiei”, a dat el asigurări.
Această reuniune intervine în urma încheierii, săptămâna trecută, a TARASSIS - cea mai mare operaţiune militară desfăşurată până în prezent de către această coaliţie.
Operaţiunea Tarasis s-a desfăşurat timp de două luni în regiunea nordică şi baltică.
Ea a mobilizat peste 1.700 de militari britanici, alături de aliaţi din cadrul JEF.
Forţa Expediţionară Interarmată a activat un sistem de reacţie - "Nordic Warden" -, în urma sabotării unui cablu submarin, la începutul anului, la Marea Baltică.
Obiectivul Nordic Warden este să urmărească potenţiale ameninţări la adresa infrastructurilor submarine şi să monitorizeze flota fantomă rusă.































Comentează