O mişcare politică inedită se cristalizează în interiorul PSD Satu Mare, dar și la nivelul politicii locale. La iniţiativa deputatului Radu Cristescu, se pune la cale o alianţă transpartinică menită să pună capăt dominaţiei UDMR în judeţ.
Liderul PSD Satu Mare, Dorel Coica, i-a chemat la mobilizare atât pe actualii PSD-iști, cât și pe cei care au fost membri importanți ai partidului, dar au părăsit această formațiune politică în bună măsură în urma conflictelor pe care le-au avut cu fostul lider județean Mircea Govor, notează satumareonline.ro.
În același timp, acesta și-a arătat susținerea pentru inițiativa deputatul Radu Cristescu de a forma o "alianță politică românească", cu o scopul de a pune capăt "hegemoniei UDMR în județ". Această idee atrage din ce în ce mai mulți politicieni locali, de la diferite partide, un aspect important fiind și acceptarea tacită a ideii din partea actualei conduceri a PNL Satu Mare, chiar dacă, deocamdată, liberalii sunt "legați" de colaborarea cu UDMR, respectând politica partidului la nivel național.
Comentează