Mișcare șoc în fotbalul românesc: Gheorghe Hagi anunță că vrea să renunțe la Farul

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-08-2024

Actualizat: 18-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gheorghe Hagi, managerul şi acţionarul echipei Farul Constanţa, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că se gândeşte să renunţe la majoritatea acţiunilor deţinute în club.

„Farul nu are datorii, e pe plus, lucrează bine. De acum încolo, nu ştiu! Vă mai zic una! Voi da acţiunile! Rămân cu 10%! Trebuie să lămurim şi lucrul acesta, voi fi doar antrenor, îmi văd de meseria mea, de manager. Voi rămâne cu 10%, o zic public, să se termine. Nu sunt acţionar majoritar la Farul. Mai rămân cu 10% pentru că atât pot! Restul nu mai pot. Cine vrea să devină şeful mare… Clubul trebuie să aibă continuitate.

Într-o zi voi pleca şi de pe bancă, 100%! Las locul altuia dacă nu merg bine. E clar asta, toţi ştiu asta din club, le-am comunicat. Dar 10% sunt acolo. Hagi e singurul care a investit în Farul. Farul l-a produs pe cel mai bun jucător al României, care a jucat la Real Madrid şi Barcelona. Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria. Vreau să las totul aşa cum trebuie, clubul îl văd cu acţionari puternici”, a declarat Gheorghe Hagi, potrivit digisport.ro.

Gheorghe Hagi a devenit acționar majoritar la Farul Constanța în anul 2021, după fuziunea dintre FC Viitorul Constanța, clubul pe care îl deținea deja, și FC Farul Constanța. Practic, Hagi a preluat controlul clubului rezultat din această fuziune, care a păstrat numele Farul Constanța.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri