Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mișcare spectaculoasă la Kremlin - Rusia ar putea înlocui dolarul cu euro în tanzacții le cu gaze

digi24.ro
dolari

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a declarat favorabil, vineri, stabilirii în moneda euro, în locul dolarului, a tarifelor la gazele naturale vândute ţărilor europene, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro, potrivit mediafax.

Vladimir Putin a evocat ideea eliminării tranzacţiilor cu dolari din sistemul economic al Rusiei în cursul unei discuţii prin videoconferinţă cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, cu ocazia Forumului Economic de la Sankt-Petersburg.

"Noi suntem pregătiţi să analizăm posibilitatea unor tranzacţii în monede naţionale. Moneda euro este acceptabilă pentru noi în tranzacţiile pentru plata gazelor. Acest lucru se poate face şi probabil se va face", a afirmat Vladimir Putin.

Propunerea intervine în contextul disensiunilor puternice dintre Rusia şi Statele Unite. Joi, oficiali de la Moscova au semnalat că Rusia va elimina dolarul SUA din Fondul Național al Bunăstării (NWF), în valoare de 186 de miliarde de dolari, în contextul în care Washingtonul continuă să impună sancțiuni Moscovei.

În paralel, Vladimir Putin a anunţat că vrea să găsească împreună cu preşedintele SUA, Joseph Biden, la summitul programat pe 16 iunie la Geneva, modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.

Administraţia de la Washington contestă puternic gazoductul Nord Stream 2, între Rusia şi Germania. În prezent, Rusia exportă gaze naturale spre Europa Occidentală prin Ucraina, dar gazoductul Nord Stream 2 va face legătura directă cu Germania. În vara anului 2020, 24 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au transmis o notă de protest Statelor Unite faţă de presiunile exercitate asupra proiectului Nord Stream 2, iar Washingtonul a replicat că nu acceptă dominaţia energetică a Rusiei. Comisia Europeană a explicat că "a fost o acţiune informală la care statele membre s-au putut ralia pe bază de voluntariat". Ameninţările SUA cu sancţiuni "se înscriu într-o tendinţă mai largă, una îngrijorătoare", a explicat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Germania a respins ameninţările Administraţiei Donald Trump asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, subliniind că vrea intensificarea suveranităţii Uniunii Europene.

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va face legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse. Moscova acuză Wahingtonul că vrea să vândă gaze în Europa. Uniunea Europeană a denunţat presiunile SUA.

De curând, Administraţia Joseph Biden a decis, potrivit presei de la Washington, eliminarea de pe lista sancţiunilor a unei companii implicate în proiectul Nord Stream 2, decizia având rolul îmbunătăţirii relaţiilor Statelor Unite cu Germania şi cu Uniunea Europeană.

Moscova a semnalat că decizia Washingtonului ar putea facilita îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.