Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mișcări strategice pe front - Criticați de americani, ucrainenii vor să atingi Marea Azov/ Rușii ocupă poziții strategice în nord-est

ssatipura.com
rusia ucraina

Trupele ucrainene continuă să avanseze pe frontul din sud-estul Ucrainei, unde extind arcul contraofensivei ce urmăreşte atingerea Mării Azov, în timp ce trupele ruse revendică ocuparea unor poziţii strategice înalte în partea nord-estică a frontului, în apropierea oraşului ucrainean Kupiansk, iar teritoriul Rusiei este tot mai mult ţinta atacurilor ucrainene cu drone la care Kievul apelează ca tactică de război asimetric, potrivit unor declaraţii făcute vineri de reprezentanţi ai celor două tabere, consemnează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Ucrainenii intensifică atacurile cu drone în Rusia

Autorităţile ruse au asigurat că au fost doborâte vineri încă patru drone ucrainene, dintre care una se apropia de Moscova, iar alta a atacat localitatea Kurceatov din regiunea Kursk, unde se află o centrală atomoelectrică.

Un reprezentant al serviciului militar de informaţii ucrainean a declarat că antiaeriana rusă nu a doborât drona ajunsă în apropierea capitalei şi că aceasta a lovit şi incendiat fabrica Tomilinski ce produce componente electronice pentru rachete. Dar imagini video publicate de la această fabrică pe un canal Telegram rusesc nu arată niciun incendiu. La rândul său, guvernatorul regiunii ruse nordice Pskov, limitrofă cu Letonia şi Estonia şi unde drone ucrainene au avariat în urmă cu două zile, pe un aerodrom, patru avioane militare de transport ruseşti Il-76, a declarat vineri că un "obiect neidentificat" a fost doborât.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că numai în ultima săptămâna au fost doborâte 281 de drone ucrainene, ceea ce indică amploarea războiului dronelor aflat în desfăşurare între Rusia şi Ucraina. În timp ce contraofensiva sa terestră pentru recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia progresează lent, armata ucraineană îşi intensifică atacurile cu drone asupra unor ţinte ruseşti din aceste teritorii şi din interiorul Rusiei, pentru a compensa lipsa altor mijloace aeriene şi rezultatele modeste până în prezent ale contraofensivei.

Criticați de americani, ucrainenii vor să ajungă la Marea Azov

content-image

În ultima lună, în ceea ce pare a fi o scurgere organizată de informaţii, presa americană citează responsabili de la Washington care critică sub acoperirea anonimatului strategia ucraineană în această contraofensivă. În esenţă, aceştia reproşează Kievului că şi-a dispersat prea mult trupele în loc să le concentreze pe o axă potrivită de atac pentru a putea străpunge defensiva rusească.

Oficialii ucraineni se arată deranjaţi de aceste critici şi preşedintele Volodimir Zelenski cere, din nou şi din nou, mai multe arme şi muniţii pentru a câştiga războiul, notează France Presse. În cadrul campaniei sale de comunicare asupra evoluţiei războiului cu Rusia, Ministerul ucrainean al Apărării a postat joi pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter) un clip video ce cuprinde comentariul: "Toată lumea a devenit expertă asupra modului cum ar trebui să luptăm. Reamintim politicos că nimeni nu înţelege acest război mai bine ca noi".

Făcând la rândul său referire la aceste critici, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat vineri că "criticarea unui (stat) partener şi prieten care încearcă să avanseze (pe câmpul de luptă) în condiţii sângeroase, îngrozitoare, violente, nu este deloc util". Potrivit acestui purtător de cuvânt al preşedintelui american Joe Biden, Statele Unite au observat "în ultimele 24 de ore progrese notabile ale forţelor ucrainene" pe frontul de sud.

În acest sectorul de front din provincia Zaporojie armata ucraineană continuă să înainteze spre satul Novoprokopivka, după ce mai la nord a trecut de satul Robotine, iar de acolo, în paralel cu încercările de a înainta mai departe către sud spre Marea Azov, încearcă să extindă către est arcul contraofensivei.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a admis în rapoartele sale publice situaţia dificilă pe acest sector al frontului, la fel şi pe cel din Doneţk, provincia ucraineană din est, dar a susţinut în acelaşi timp că trupele sale au respins zeci de atacuri ucrainene în Zaporojie.

Rușii avansează în zona Kupiansk

content-image

De asemenea, în raportul său de vineri, acest minister a menţionat că trupele ruse au ocupat "poziţii cheie pe înălţimi" în apropierea oraşului Kupiansk, în provincia ucraineană nord-estică Harkov, unde trupele ruse desfăşoară o ofensivă pentru care au fost desfăşurate forţe semnificative, cu obiectivul de a ocupa din nou această provincie eliberată de armata ucraineană printr-o ofensivă-fulger toamna trecută şi probabil pentru a o determina pe aceasta din urmă să-şi disperseze şi mai mult trupele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.