Misiunea canadiană în Letonia, unde Canada conduce un grup tactic internaţional desfăşurat de NATO în ţările baltice după anexarea Crimeii de către Rusia, a fost prelungită "până în 2023", a anunţat marţi la Riga prim-ministrul canadian Justin Trudeau, citat de France Presse, preluată de agerpres.
"Suntem gata să ne sprijinim aliaţii în faţa ameninţărilor globale de securitate", a declarat Trudeau, precizând că misiunea canadiană iniţial prevăzută până în 2019 "a fost prelungită cu încă patru ani".
"Canada nu îşi va schimba atitudinea faţă de securitatea ţărilor baltice", a mai afirmat el într-o conferinţă de presă comună cu omologul său leton, Maris Kucinskis.
Acesta din urmă a subliniat că decizia luată de Ottawa este "un dar minunat pentru Letonia cu ocazia aniversării sale centenare", sărbătorită în acest an.
Canada conduce unul dintre cele patru grupuri tactice internaţionale desfăşurate pe flancul estic al NATO după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.
Efectivele ar urma să rămână la fel, adică 450 de militari cu care Trudeau se va întâlni, în această după-amiază, în tabăra de la Adazi, la aproximativ douăzeci de kilometri nord-est de Riga.
Misiunea, intitulată "Operation Reassurance", este cea mai mare din punct de vedere al efectivelor desfăşurată de Canada în Europa în ultimul deceniu.
În total, 1.000 de soldaţi din nouă ţări NATO (Polonia, Albania, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania şi Letonia) fac parte din ea.
Celelalte trei grupuri tactice sunt desfăşurate în ţările vecine Estonia, Lituania şi Polonia şi sunt conduse de Marea Britanie, Germania şi, respectiv, Statele Unite.
Vizita lui Trudeau este prima a unui şef al guvernului canadian în Letonia. El pleacă marţi seară la Bruxelles pentru a participa miercuri şi joi la summitul NATO
Misiunea NATO din Letonia, prelungită până în 2023
Articole Similare

37
Ucraina a atacat din nou platformele de foraj LUKOIL din Marea Caspică
37

355
Revoluție în transport: asfaltul devine priză. Unde se află autostrada care îți încarcă mașina electrică din mers
355

639
'Nu e mâna SUA sau Israelului'. De ce a explodat Iranul - explicația unui expert în relații internaționale (INTERVIU)
639

39
Ce este agenda 'forează, baby, forează' pe care Donald Trump o impune în Venezuela
39

634
Cum se reface apărarea Europei în lipsa trupelor militare americane. Uniunea Europeană ar putea face un pas istoric
634

44
Beijingul accelerează organizarea serviciilor meteorologice moderne pentru energie
44

32
Cursa pentru resurse se mută pe fundul oceanelor: Cum și-au extins Statele Unite discret drepturile asupra fundului oceanic uriaș
32

720
Noua strategie a NATO pentru a bloca ambițiile lui Trump în Groenlanda
720

18
Treptele, devenite capcană: 34 dintre victimele incendiului din Crans-Montana au fost găsite pe scările îngustate ale barului
18

13
Care este explicația pentru care unii oameni se pot îmbăta fără să bea alcool. Cum acționează "laboratorul" ascuns în intestin
13

19
Lupta dintre SUA și China se mută în spațiu - Planul care amenință dominația SpaceX
19

47
Un model de protest pentru România? Parlamentarilor britanici le-a fost interzis accesul în baruri - Taxele nu au fost mărite
47

53
Cum a ajuns una dintre cele mai vizitate destinații din lume să fie tot mai pustie: Turiștii dispar, afacerile de închid
53

















Comentează