DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Misterul 'piramidei energetice' de la Sfinxul din Bușteni: Turişti în blugi, recuperați de salvamontiști / Video

sfinx

Salvamontiştii din cadrul serviciilor Buşteni şi Prahova intervin, luni seară, pe Valea Caraimanului, pentru coborârea de pe munte a unor turişti neechipaţi corespunzător care încercau să ajungă la Sfinx, anunță Agerpres.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, cei doi tineri au încercat să ajungă la Sfinx, dar au ales traseul cel mai periculos.

"Când au dat de zăpadă şi au văzut că se întunecă, au intrat în panică şi au cerut ajutor. Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova sunt acum în plină acţiune", arată sursa citată. Unul dintre ei purta blugi.

În ultimii ani, după apariţia în anumite medii a unei legende referitoare la formarea la Sfinx a unei "piramide energetice" de către razele soarelui în seara zilei de 28 noiembrie, la acest obiectiv turistic au venit sute de oameni curioşi şi dornici să asiste la fenomen, care nu este atestat ştiinţific. Potrivit legendei respective, "piramida energetică" s-ar forma numai în ziua de 28 noiembrie, în jurul orei 16,45, înainte de lăsarea întunericului.

La Babele şi la Sfinx se poate ajunge atât cu telecabina sau maşina, cât şi pe jos. Cea mai uşoară cale de acces către Sfinx este cu Telecabina Buşteni - Babele, un traseu cu o lungime de 4.350 m şi o diferenţă de nivel de 1.235 m. Mersul pe jos pe traseul Buşteni- Valea Jepilor- Cabana Caraiman- Cabana Babele- Hotel Peştera durează până la şase ore.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.