Mita la Minister. Fondatorul trupei Parazitii, arestat

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 30-01-2016

Actualizat: 30-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fondatorul trupei Paraziţii, Alexandru Frâncu, a fost arestat pentru 30 de zile. Complicele său a primit de asemenea mandat. Cei doi sunt acuzaţi că au intermediat pe şpagă obţinerea de avize de la Ministerul Culturii, informează România TV.

Alexandru Frâncu şi un alt intermediar le-ar fi promis mai multor oameni că pot să îi ajute să obţină avize pentru diverse clădiri. De altfel, intermediarul şpăgii a fost prins în flagrant de poliţişti atunci când lua o parte din mită, adică 6.000 de euro. Şpaga pe care o cereau era de 10.000 de euro pentru un aviz, susţin procurorii.

Cei doi ar fi avut conexiuni cu directori din Direcţia de Cultură, Patrimoniu Cultural şi Culte a Ministerului, care au şi fost audiaţi de procuror. Deocamdată însă, niciun angajat al instituţiei nu a fost pus sub acuzare.

Vezi și: Revoltă în interiorul PSD: Liviu ne îngroapă de tot dacă o ține langa cu un tur!/ surse

Vezi și: Anunț TERIBIL din UNPR pentru Gabriel Oprea: DNA ar putea emite cerere de REȚINERE

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri