Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'MITĂ' pentru Joe Biden, din Franța: Viticultorii i-au oferit două sticle cu vin de Burgundia pentru a ridica 'taxele Trump'

cnn.com
Joe Biden

Marie-Guite Dufay, preşedinta Departamentului Bourgogne-Franche-Comté, una dintre cele mai importante regiuni viticole din Franţa, i-a oferit joi noului preşedinte american Joe Biden două sticle cu vin de Burgundia în speranţa de a-l convinge să ridice suprataxa aplicată vinurilor şi băuturilor spirtoase franţuzeşti, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Într-o scrisoare adresată lui Joe Biden, Dufay cere ridicarea "taxelor Trump" care îi "penalizează" pe viticultorii din regiune.

Ca o garanţie a prieteniei franco-americane, ea îi oferă lui Biden o sticlă din foarte reputatul vin Côte de Beaune şi o alta cu vin alb provenit din soiul de viţă de vie Chardonnay, emblematic pentru cele mai bune vinuri din Burgundia. În plus, preşedinta departamentului îl invită pe Biden să participe la următoarea licitaţie de vinuri Hospices de Beaune, una din cele mai vechi licitaţii de vinuri cu scop caritabil din lume care are loc în mod tradiţional în a treia duminică din noiembrie.

Citește și: Psihiatrul Gabriel Diaconu îl NIMICEȘTE pe Vlad Voiculescu: S-a COCOȚAT pe cadavre și suferință. Traficul de medicamente e o infracțiune

"Vinurile din Burgundia şi din Jura, prima regiune viticolă a Franţei, suportă din octombrie 2019 o taxă de 25% din valoarea lor comercială când ajung pe teritoriul american", scrie Dufay.

"Această măsură îi pune în dificultate pe viticultorii de pe teritoriul meu. SUA sunt prima piaţă de desfacere a vinurilor de Burgundia, iar deficitul este deja estimat la peste 33 de milioane de euro", subliniază ea, lansând un apel la "restabilirea unor relaţii echilibrate şi calme".

Din toamna anului 2019, administraţia americană suprataxează vinurile franţuzeşti în cadrul unui vechi litigiu cu UE privind ajutorul public acordat Airbus şi Boeing. O a două salvă de taxe vamale a intrat în vigoare la 12 ianuarie, crescând numărul de tipuri de vinuri vizate (şampania fiind în continuare scutită) şi incluzând şi coniacurile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.