Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mitropolitul Irineu, mesaj de încurajare pentru români: 'Credința în Înviere ne hrănește nădejdea'

Basilica
Dr. Irineu mitropolitul Olteniei şi arhiepiscop al Craiovei

Mitropolitul Irineu le-a transmis un mesaj de încurajare și mângâiere românilor, mai ales celor afectați de consecințele pandemiei. Le-a cerut să se roage și să profite de izolare pentru a pregăti o schimbare în viața lor, le-a transmis că se roagă pentru ei și le-a reamintit că Învierea Mântuitorului ne dă nădejde tuturor.

„Mântuitorul Hristos a învins moartea, în El viața a biruit moartea. Această credință pascală, care hrănește și întărește nădejdea noastră, doresc să o împărtășesc cu dumneavoastră în această zi Sfântă și binecuvântată”, a spus mitropolitul, potrivit basilica.ro.

Citește și: Suedia dă Marea Lovitură în criza CORONAVIRUSULUI: au mers contra curentului și au câștigat

„Este nădejdea noastră în vremuri mai bune, în care să fim mai buni și mai credincioși, eliberați în sfârșit de rău și de această molimă. Această nădejde nu dezamăgește, ci fortifică și dă curaj și încredere în Maica Domnului, Ocrotitoarea noastră”, a adăugat el, amintind că „putem să pregătim în aceste zile un timp mai bun și o nouă orientare în viața noastră”.

În continuare, ierarhul a făcut o enumerare emoționantă a modurilor în care pandemia afectează viața oamenilor: „Mă gândesc la dumneavoastră, la vivacitatea copiilor, care nu pot să iasă afară, să frecventeze școala, să-și trăiască viața obișnuită. Mă gândesc la adolescenți și la cei tineri care trebuie să stea în casă de teama acestei molime”.

„Sunt în inima mea toate familiile, mai ales acelea care au pe câte cineva drag bolnav sau care, din păcate, au experimentat doliul din cauza molimei sau din alte cauze. În aceste zile mă gândesc adesea la persoanele singure și la persoanele în vârstă, cărora le este mai greu să facă față acestor momente”, a continuat ierarhul.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe: cum se celebrează și ce este intezis în această zi

„Mă gândesc la cei care sunt infectați cu Coronavirus și la persoanele internate în spitale. Îmi este cunoscut devotamentul și generozitatea doctorilor și personalul din spitale care se expun zi de zi pentru a acorda îngrijiri în această pandemie sau pentru a garanta serviciile esențiale pentru societate”, a adăugat el.

„Mă gândesc și la cei care sunt strâmtorați financiar și sunt preocupați pentru locul de muncă și pentru viitorul lor. Un gând aparte se îndreaptă la cei deprimați, disperați și panicați de această pandemie”, a mai spus Părintele Mitropolit.

El le-a transmis că toți sunt în rugăciunile sale și i-a sfătuit să profite de moment pentru a se întări în plan spiritual. „V-aș ruga, dragii mei, să căutați, pe cât posibil, ca, în aceste zile de încercare, să utilizați cât mai bine acest timp”, a spus el.

Citește și: Noi `SUCCESURI` în Relansarea economiei: Platforma IMM Invest nu funcţionează nici după şapte zile de la lansare

„În primul rând, să vă rugați mai mult; să fiți mai generoși; să-i ajutați pe cei din preajma dumneavoastră care sunt în nevoi; să-i contactați la telefon sau prin rețelele de socializare pe apropiații și cunoscuții dumneavoastră; să-L rugați pe Bunul Dumnezeu pentru cei care suferă”.

„Arătați un semn de dragoste față de cei din casa dumneavoastră, față de copii, față de bătrâni, față de cei care sunt panicați și disperați. Spuneți-le tuturor că Mitropolitul dumneavoastră este aproape de ei și se roagă pentru toți ca pe toți Domnul cel înviat din morți să-i elibereze foarte curând de rău”.

Părintele Mitropolit și-a încheiat mesajul cu rugămintea ca și credincioșii să-l pomenească în rugăciunile lor, pentru ca împreună să poată rosti cu dragoste tradiționalul salut pascal: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.