Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MNAC anunţă lansarea primei proceduri de achiziţii publice de artă contemporană din ultimii 12 ani

Artmark
tablouri licitatie

Muzeul Naţional de Artă Contemporană anunţă primul termen pentru înscrierea dosarelor în vederea achiziţiei de lucrări de artă contemporană, artiştii putând să se înscrie până la 11 septembrie, ora 17.00. Suma disponibilă este de 2.000.000 de lei, potrivit news.ro.

Dosarul de participare se trimite în format digital, direct sau prin wetransfer.com la adresa de e-mail: achizitii.opere@mnac.ro. La aceeaşi adresă se pot trimite întrebări (ce vor primi răspuns în termen de 5 zile lucrătoare) până la data de 2 septembrie, ora 17.00.

Anul acesta bugetul MNAC a fost suplimentat cu 2.000.000 de lei pentru achiziţia publică de lucrări de artă contemporană. Procedura se va derula în două faze distincte: selecţia competitivă, urmată de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câştigătorii selecţionaţi de juriu.

Potrivit MNAC, noua sesiune de achiziţii de artă contemporană, lansată în contextul de stres economic al pandemiei Covid-19, vizează creaţia artiştilor vizuali în viaţă, originari din România, activi pe scena de artă în ţară şi / sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, şi este menită să crească patrimoniul cultural gestionat prin colecţia MNAC. Achiziţiile vor constitui un stimulent pentru producţia artistică actuală, iar procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparţinând atât artiştilor de referinţă ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât şi tinerelor generaţii.

Citește și: CAB LUNGEȘTE CHINUL șefilor Jandarmeriei - Respinge excepția lui Cucoș și trimite dosarul redeschiderii anchetei 10 august la Tribunalul București

Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, este format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, iar în structura sa se vor regăsi reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţară, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de către Uniunea Artiştilor Plastici.

Moştenită în mare parte pe cale instituţională şi reflectând până în anii 1990 mecanismele de achiziţii ale vechilor structuri comuniste de propagandă culturală, colecţia Muzeului Naţional de Artă Contemporană reflectă viaţa artistică din România postbelică, nu doar după criterii de valoare, ci şi din perspectiva complexă a contextului social, economic şi politic.

Sesiunile de achiziţii organizate după înfiinţarea MNAC au completat acest fond cu lucrări semnificative - independent de presiuni de ordin ideologic, politic, conjunctural. Prin acest demers, MNAC s-a profilat ca instituţia de referinţă pentru colecţionarea, conservarea, cercetarea şi valorificarea muzeografică a creaţiei vizuale reprezentative în România post-1989.

Prezenta sesiune de achiziţii se defineşte prin dimensiunea de cercetare - centrală activităţii muzeale, în strânsă corelare cu dimensiunea procesuală a actului de creaţie artistică. Pornind de la premisa că Muzeul contribuie prin creşterea Colecţiei la scrierea istoria artei contemporane din România, strategia acestei sesiuni se va sprijini pe cei doi poli creaţi de MNAC în ultimii ani: Expoziţia Permanentă şi Centrul de Documentare şi Cercetare a Culturii Vizuale “Mihai Oroveanu”.

Luând în considerare şansa de a participa la aceste două importante programe, artiştii sunt invitaţi să privească la istoriile lor personale şi să propună lucrări care evidenţiază căutările desfăşurate în intimitatea atelierului. Sunt încurajate propuneri care să răspundă dimensiunii de laborator a activităţilor MNAC, însoţind lucrările oferite spre achiziţie cu materiale documentare (arhive de lucru, schiţe pregătitoare, machete, desene, documentări foto, video, etc.) care vor contribui la constituirea unei priviri de ansamblu asupra procesualităţii artei contemporane româneşti, sprijinind astfel unul dintre scopurile distinctive ale muzeului – documentarea şi cercetarea colecţiilor, ca garanţie de studiu pentru generaţiile viitoare.

Toate detaliile despre procedurile de participare se accesează de pe site-ul MNAC. Dosarul de participare se trimite în format digital, direct sau prin wetransfer.com la adresa de e-mail: achizitii.opere@mnac.ro. Caracterul internaţional al comisiei de jurizare impune completarea formularelor şi documentaţiei în limbile română şi engleză. Termen limită de depunere a dosarului online: 11 septembrie, orele 17.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.