Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moștenire NEOBIȘNUITĂ lăsată Columbiei de baronul drogurilor, Pablo Escobar

businessinsider.com
pablo escobar

Baronul drogurilor Pablo Escobar a lăsat Columbiei o moştenire insolită: câteva exemplare de hipopotam, care la peste 20 ani de la dispariţia acestuia, trăiesc în libertate şi alcătuiesc cel mai mare şeptel sălbatic din afara Africii, relatează AFP, citat de Agerpres

În 1978, în apropiere de Doradal, o localitate situată de la 190 de kilometri de Medelin, baronul cocainei a cumpărat 2.000 de hectare pe care şi-a construit o vilă de lux, Hacienda Napoles, şi a deschis o grădină zoologică, care găzduia sute de specii exotice. 

"Între 1982 şi 1984 patru hipopotami au fost aduşi de la o grădină zoologică din California", a povestit David Echeverri, biolog la Cornare, o corporaţie regională pentru protecţia mediului, cu un buget de 400 de milioane de pesos (circa 120.000 de euro), de pe urma bunurilor confiscate de la mafia columbiană.

ATENȚIE: Jeleurile, un cocktail chimic pentru creierul copiilor


Lăsaţi să trăiască singuri în hacienda abandonată de la moartea lui Escobar - împuşcat mortal de poliţie în decembrie 1993 - hipopotamii s-au înmulţit, în timp ce alţi rezidenţi ai parcului, printre care păsările flamingo, girafele, zebrele sau cangurii, au fost vânduţi unor grădini zoologice. 

În prezent ei formează "cel mai mare grup de hipopotami sălbatici din afara Africii", subliniază David Echeverri. 

"Se reproduc o dată la doi ani (...). Pentru ei aici este un paradis. Nu există nici prădători Şi sunt mai liniştiţi decât în habitatul lor natural", explică Jairo Leon Henao, un veterinar la Cornare. 

"Atâta timp cât nu-i deranjează nimeni, ei sunt foarte blânzi. Ne-am obişnuit. În sat, respectăm foarte mult aceste animale", povesteşte cu afecţiune Mayerly Copete, o localnică de 21 de ani. 

"Noi credem că sunt cam 35 de hipopotami, însă este dificil de calculat deoarece, atunci când văd pe cineva, se scufunda sub apă şi ies la suprafaţă în altă parte", adaugă Echeverri. 

Hipopotamii "pot merge între trei şi cinci kilometri în timpul nopţii, urcând pe râul Doradal până la râul Magdalena", cel mai mare din Columbia, care traversează ţara. Unii au fost văzuţi "chiar şi la 150 kilometri de aici", povesteşte Henao. 

Pentru a evita fuga acestora, au fost întreprinse lucrări în perimetrul lor preferat, pe o suprafaţă de 25 de hectare în inima haciendei, care a fost transformată într-un parc tematic de 400 de hectare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.