Moarte suspectă în Coreea de Sud: Judecător găsit fără suflare după ce a majorat pedeapsa fostei Prime Doamne la patru ani de închisoare

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Sebastian Duda / Panthermedia / Profimedia

Un judecător sud-coreean care săptămâna trecută i-a înăsprit în apel pedeapsa cu închisoarea fostei Prime Doamne a ţării a fost găsit mort miercuri, a anunţat poliţia, relatează AFP, conform Agerpres.

Shin Jong-o a fost "găsit inconştient în jurul orei 1:00 a.m. (16:00 GMT marţi) la Înalta Curte din Seul", a declarat pentru AFP un anchetator de la secţia de poliţie Seocho, un district al capitalei.

Shin a fost dus la spital, unde a fost declarat decedat, a adăugat anchetatorul, specificând că "nu există indicii de acte criminale".

Presa locală a relatat despre un posibil bilet de adio

Potrivit presei locale, judecătorul Shin lăsase un bilet de adio scris de mână, lucru negat de anchetator.

Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap a consemnat că poliţia a descoperit trupul judecătorului pe un strat de flori în complexul Înaltei Curţi de Justiţie din sudul Seulului în jurul orei 1:00 dimineaţa, după ce primise un raport cu aproximativ o oră mai devreme.

Judecătorul majorase recent pedeapsa fostei Prime Doamne

Luna trecută, Shin Jong-o a prezidat procesul în apel al fostei Prime Doamne sud-coreene Kim Keon Hee, în vârstă de 53 de ani, în urma căruia aceasta a fost găsită vinovată de manipulare a bursei şi luare de mită şi pedeapsa i-a fost mărită de la 20 de luni la patru ani de închisoare.

Curtea de apel a anulat în special achitarea iniţială pentru acuzaţia de manipulare a bursei.

Shin Jong-o a afirmat atunci că Kim Keon Hee "nu şi-a recunoscut vina şi, din contră, a recurs în mod constant la scuze".

Soțul fostei Prime Doamne este și el în închisoare

Kim este soţia fostului preşedinte conservator Yoon Suk Yeol, care a fost demis după încercarea sa dezastruoasă de a impune legea marţială la sfârşitul anului 2024, pentru care în prezent este închis.

Anchetatorul poliţiei a mai menţionat miercuri că familia judecătorului, "devastată", solicită respectarea vieţii sale private.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură25°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri