Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moaște ale Sf. Nectarie și Sf. Sava cel Sfințit – în capela Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov

Spitalul Sfântul Sava
moaste sfantul nectarie sfantul sava pantelimon

Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, a primit, în dar moaște ale Sfântului Nectarie – vindecătorul de boli și ale Sfântului Sava cel Sfințit. Le va găzdui în bisericuța pe care tocmai a adus-o din Grecia și pe care a instalat-o în curtea spitalului.

Specializat în tratarea cazurilor grave și foarte grave, considerate adesea fără nicio șansă, Spitalul Sfântul Sava reușește, după spusele pacienților săi, ”să facă adevărate minuni”. Fondatoarea Spitalului, Alina Ion, psiholog de profesie și manager al centrului medical, spune adesea că ”Dumnezeu face minuni prin oameni”, iar angajații săi reușesc să pună pacienții, la propriu, pe picioare, ”doar cu ajutorul lui Dumnezeu, căci pricepere și echipamente performante, se mai găsesc”. Este un fel de a mărturisi credința ei, nelimitată, în Dumnezeu, dar, dincolo de aceasta, Alina Ion face eforturi uriașe pentru a dota Spitalul Sfântul Sava cu cele mai inovative echipamente medicale în materie de recuperare medicală. Totuși, încă de la înființarea spitalului, Alina Ion a visat să poată construi o mică biserică în curtea centrului medical, unde atât pacienții, cât și rudele lor să se poată ruga lui Dumnezeu pentru sănătate. Acum a reușit: a adus din Grecia, gata construită, o biserică mică, dar deosebit de frumoasă.

content-image

Pregătim această bisericuță pentru a fi loc de închinare și de comunicare cu Dumnezeu, spre binele pacienților noștri și al familiilor acestora, dar și al angajaților spitalului. Am încheiat un protocol cu Arhiepiscopia Bucureștilor pentru folosința  gratuită a acestui paraclis, cu hramul Sf. Sava cel Sfințit și Sf. Nectarie, pe toată durata existenței locașului. Ne-am asumat obligația să nu o demolăm niciodată. Slujbele exclusiv ortodoxe vor fi săvârșite de un preot de caritate, numit de Arhiepiscopia Bucureștilor.

Deosebit de fericită sunt că am reușit să ridicăm acest locaș sfânt, dar și pentru darurile sfinte pe care le-am primit de la slujitori ai Domnului, cărora le voi fi pe veci recunoscătoare: bucăți din moaștele Sf. Nectarie, vindecătorul de boli, și ale Sf. Sava cel Sfințit, al cărui nume îl poartă spitalul nostru.

Întotdeauna am avut convingerea că Dumnezeu face minuni prin oameni și că rezultatele bune pe care noi le obținem aici, la Spitalul Sfântul Sava, i Le datorăm Domnului. Avem specialiști de primă mână și cele mai performante și invoative echipamente medicale, dar cred că reușim să punem pe picioare bolnavi, cărora nimeni nu le mai dă vreo șansă, doar cu ajutorul lui Dumnezeu, căci pricepere și echipamente performante, se mai găsesc. Pentru această priveghere sfântă și pentru că bolile se vindecă, nu doar cu medicamente, ci și cu credință, cu putere spirituală, m-am simțit datoare și obligată să-l aduc pe Dumnezeu și mai aproape de pacienții noștri, ridicând acest locaș în curtea Spitalului Sfântul Sava, spre ajutorul sufletesc de care cu toții avem nevoie - atât angajații spitalului, cât și pacienții noștri și familiile lor” – Alina Ion, manager al Spitalului Sfântul Sava.

content-image

Pacienții Spitalului de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava sunt, în cea mai mare parte, victime ale unor accidente rutiere sau de muncă deosebit de grave, în urma cărora au rămas complet paralizați, precum și suferinzi de boli cardio-vasculare, cu accidente vascular-cerebrale (AVC), imobilizați la pat, cu boli degenerative, scleroze în plăci, pacienți cu intervenții chirurgicale deosebit de complicate.

Alina Ion este permanent în mijlocul lor, pe toți îi știe pe nume și pentru fiecare are câte o vorbă bună și o mângâiere. Optimismul său, zâmbetul de pe buze și sufletul deschis în fața oricui îi trece pragul, face din Spitalul Sfântul Sava un loc despre care pacienții vorbesc cu deosebită admirație.

Sfântul Sava nu este un spital oarecare, în care pacienții sunt doar niște fișe medicale. Este un loc unde toată lumea, de la directorul medical, doamna doctor Nistor, la medici, terapeuți, asistenți, infirmieri, ambulanțieri, bucătari și până la portar, toți suntem în slujba pacientului, cu adevărat. Condiția impusă la angajarea personalului este să-și trateze pacienții ca pe membrii propriei familii. Și cum în fiecare casă de om crescut cu dragoste pentru Dumnezeu există o icoană, așa avem și noi: câte o icoană în fiecare salon, în sălile de terapie și sala de masă. Acum, tot cu voința lui Dumnezeu, am reușit să trecem peste tot felul de cumpene și să ridicăm această bisericuță, în care așezăm moaștele Sfinților Nectarie și Sava, care ne vor ocroti și ne vor ajuta să ne îndeplinim misiunea pe acest pământ: să facem bine semenilor noștri.” – Alina Ion, fondatoarea Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov.

content-image

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.