DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mobilizare de AMPLOARE a MApN în lupta cu COVID-19: 'Peste 1.500 de militari cu 340 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară'

MApN
medici militari

Peste 1.500 de militari cu 340 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară în ultimele 24 de ore, participând în special la misiuni de susţinere a forţelor de ordine publică, a anunţat, sâmbătă. Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

"În intervalul 10 aprilie ora 16,00 - 11 aprilie ora 16,00, un număr de 1.562 militari şi 340 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în 312 misiuni de întărire a prezenţei şi asigurarea fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei (...), patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane", se precizează într-un comunicat al MApN, scrie Agerpres.

În acelaşi interval, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" au fost prelucrate 394 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. De asemenea, o comisie formată din specialişti ai Departamentului pentru Armamente şi ai Direcţiei Medicale a MApN a recepţionat, vineri, al treilea lot de 35 de izolete de concepţie şi producţie românească.

Citește și: Raed Arafat, despre sezonieri: 'Nimeni nu a crezut că vor fi 2.000/zi. Solicitarea, pe cale diplomatică'

"Producţia acestora va continua şi în cursul săptămânii viitoare pentru livrarea lotului nr. 4, reprezentând restul de 20 de izolete din totalul de 100 comandate de către MApN. Sistemele de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici - BIOEVAC recepţionate vor fi distribuite, prin Direcţia medicală, sistemului medical naţional", se mai menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, militarii Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenţie la Dezastre) "General Gheorghe Teleman", din subordinea Diviziei 2 Infanterie "Getica", continuă misiunile pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava, iar militarii Armatei României asigură, în continuare, paza unui număr de 84 de obiective situate în municipiul Bucureşti şi în alte 28 de judeţe.

MApN reaminteşte că, potrivit reglementărilor legale, coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin, fiind luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor, în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.