Mobilizare de AMPLOARE a MApN: peste 2 mii de militari aflați în 431 de misiuni în țară și în București, în doar o zi

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 17-04-2020

Actualizat: 17-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: MApN

Un număr de 2.161 de militari şi 423 de mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în ultimele 24 de ore, în 431 de misiuni, informează vineri MApN.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada 16 aprilie, ora 06,00 - 17 aprilie, ora 06,00, militarii au acţionat în misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane.

În acelaşi interval, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" au fost prelucrate un număr de 390 de teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 389 de probe.

Citește și: Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor - Ce este interzis să faci în această zi

Militarii Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din Bucureşti continuă activitatea de distribuire a pachetelor cu produse alimentare de strictă necesitate pentru veteranii de război şi văduvele acestora din judeţele Iaşi, Dolj şi Mehedinţi, iar militarii din Batalionul 49 Apărare CBRN "Argeş" din Piteşti - misiunile pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava.

*** Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări. Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei, arată sursa citată.

Citește și: VIDEO Guvernul lansează programul anti-criză! Cîțu: Statul va da 15 miliarde de lei, fără dobândă, micilor afaceri, până la sfârșitul anului

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri