Mobilizare în rândul polițiștilor din Sibiu: îl caută pe un șofer care a intrat într-un camion și a fugit de la locul accidentului

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 07-09-2019

Actualizat: 07-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Poliţiştii din Sibiu caută, sâmbătă seară, un şofer care a intrat cu maşina într-un camion staţionat şi a fugit. În autoturism se afla şi un pasager care iniţial a fugit de la locul accidentului, ulterior revenind şi anunţând incidentul. Bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital, relatează News.ro.

Citește și: Avocatul Toni Neacșu condamnă măsurile SUA împotriva familiei lui Liviu Dragnea: 'Sunt nedrepte și cinice'

„Un autoturism a intrat în coliziune cu un autovehicul staţionat. Imediat după producerea accidentului, atât şoferul cât şi pasagerul au părăsit locul accidentului, pasagerul însă a revenit la scurt timp sesizând accidentul şi solicitând ambulanţă”, a transmis, sâmbătă seară, Poliţia Sibiu.

Accidentul s-a produs în municipiul Sibiu, iar poliţiştii rutieri sunt la faţa locului pentru efectuarea de cercetări.

În paralel, sunt derulate activităţi pentru identificarea şi depistarea conducătorului auto.

Poliţia din Sibiu a precizat că autoturismul implicat în accident este neînmatriculat.

La rândul lor, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu au precizat că au preluat de la locul accidentului pasagerul din autoturism care a suferit un traumatism toracic, fiind transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri