DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mobilizare INCREDIBILĂ - Patru milioane de britanici au SEMNAT petiția prin care se cere ABANDONAREA Brexit

twitter.com
brexit

O petiție pentru revocarea Articolului 50 și pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană a depăşit patru milioane de semnături în mai puțin de trei zile, informează Euronews.

Petiția a fost postată pe site-ul Parlamentului britanic. "Guvernul a susținut în mod repetat că ieșirea din Uniunea Europeană este voința poprului. Trebuie să oprim această idee dovedind nivelul ridicat de susținere pentru rămânerea în UE. Un vot oficial s-ar putea să nu aibă loc, deci votați acum", au postat inițiatorii petiției, conform Mediafax.

Citește și: CUTREMUR după decizia lui Tudorel Toader: Victor Ciutacu, Dan Andronic, Radu Tudor și Emilia Șercan au EXPLODAT la adresa ministrului Justiției

Petițiile care sunt semnate de mai mult de 100.000 de persoane sunt automat luate în considerare pentru a fi dezbătute de parlamentari. Petiția a fost postată miercuri și a strâns 100.000 de semnături în primele două ore. Inițiativa a avut un asemenea succes încât pagina de petiții a site-ului Parlamentului de la Londra nu a fost funcțională pentru câteva ore joi.

Mai multe vedete au anunțat că au semnat această petiție și și-au încurajat fanii să semneze și ei. Printre cei care au aderat la inițiativă se numără actorii Hugh Grant și David Mitchell.

Rezultatul vine în ziua în care sute de mii de oameni urmează să mărşăluiască prin Londra cerând un vot al poporului, potrivit Daily Mirror.

Organizatorii se așteaptă astăzi la o participare imensă, protestatarii urmând să descindă în Piața Parlamentului, iar alegătorii cerând să aibă un ultim cuvânt în ceea ce prinveşte Brexitul.

În luna octombrie a anului trecut, 700 000 de persoane s-au alăturat unei demonstrații uriașe în capitală.

Rezultatul referendumului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost de 17.410.742, reprezentând 51,9 % din voturi, faţă de 16.141.241, însemnând 48,1 % din voturi, care au votat împotrivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.