DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Modelul România va fi aplicat și în Bulgaria: Boiko Borisov recunoaște că se va retrage de la conducerea guvernului

Inquam Photos / Octav Ganea
Iohannis Borisov

Premierul bulgar, Boiko Borisov, ţinta protestelor de aproape o lună, a lăsat să se întrevadă miercuri posibilitatea retragerii sale de la conducerea cabinetului de miniştri dacă aceasta ar permite majorităţii partidului său să se menţină la guvernare până la viitoarele alegeri la termen din mai 2021, potrivit France Presse.

'Dacă eu sunt problema, ei bine plec chiar acum', a afirmat liderul conservator, aflat la putere de aproape zece ani, în cadrul unei reuniuni ce a adunat la Sofia 4.000 de reprezentanţi ai partidului său, GERB, scrie agerpres.ro.

Citește și: SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

'Voi continua discuţiile cu partenerii mei de coaliţie şi voi oferi opţiuni, inclusiv aceea de a pleca şi de a lăsa guvernul la putere', a adăugat Borisov (61 de ani), aflat la guvernare împreună cu o formaţiune naţionalistă.

În mod oficial, dacă Borisov doreşte să-şi menţină guvernul, el nu poate să demisioneze. Premierul nu a dat mai multe explicaţii în acest sens, limitându-se să spună că 'se lucrează la mai multe scenarii'.

Citește și: Foto - Cum arată ucigașul lui Emi Pian

Zeci de manifestanţi au blocat intrarea în spaţiul unde avea loc reuniunea, ceea ce a dus la scurte încăierări.

De la percheziţiile ordonate de parchet care au vizat la 9 iulie anturajul preşedintelui Rumen Radev, aflat în opoziţie faţă de Borisov, mii de persoane - în majoritatea tineri şi absolvenţi - au manifestat zilnic împotriva guvernului.

Citește și: Update! Pian senior n-a murit, susține ANP

Participanţii la aceste proteste, cele mai importante din 2013, cer demisia lui Borisov, contestat pentru presupusele legături întreţinute de majoritatea sa cu anumiţi oligarhi, acuzaţi că influenţează guvernul în interesul lor personal.

De săptămâna trecută, pentru a forţa alegeri anticipate, protestatarii blochează intersecţii foarte frecventate din capitala Sofia. Cel puţin patru dintre ei au intrat în greva foamei, iar un bărbat de 58 de ani a fost spitalizat după şase zile fără mâncare şi apă, potrivit manifestanţilor.

Citește și: EXCLUSIV Emi Pian putea fi salvat! Cum îl puteau scăpa cei aflați la fața locului

Aflat la puteri cu unele întreruperi din 2009, Boiko Borisov marchează prin longevitatea sa istoria postcomunistă a Bulgariei, ţară cu 6,95 milioane de locuitori. Treisprezece ani de la aderarea la UE, ea rămâne cea mai săracă ţară din blocul comunitar şi cea mai afectată de corupţie, potrivit Transparency International.

Potrivit unui sondaj realizat săptămâna aceasta pentru un ziar bulgar, partidul GERB al lui Boiko Borisov, care pledează pentru stabilitate în contextul actual al pandemiei de COVID-19 pentru a justifica menţinerea majorităţii sale, ar termina pe primul loc la viitoarele alegeri legislative, cu 26,7% din sufragii.

Citește și: SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-ar fi ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

Partenerul său naţionalist de coaliţie abia ar trece de pragul necesar de 4% pentru a intra în parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.