Modificare majoră în justiția din România: se scurtează perioada proceselor / Legea a fost adoptată

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 15-10-2025 15:00

Actualizat: 15-10-2025 15:33

Article thumbnail

Sursă foto: IndiaAI

Hotărârile judecătorești devin mai simplu de redactat și vor conține doar argumentele și decizia instanței. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat azi de Camera Deputaților, ca for decizional.

În acest fel, judecătorii vor avea de îndeplinit mai puțină birocrație și vor putea publica mai rapid soluția luată, ceea ce va scurta durata proceselor.

Legea adoptată astăzi prevede eliminarea din cuprinsul hotărârii judecătorești a unui element existent deja la dosar și cunoscut de către părți – susținerile lor propriu-zise, acestea fiind prezente în cuprinsul hotărârii judecătorești în analiza instanței.

În cadrul hotărârii judecătorești se vor regăsi în continuare expunerea faptelor reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv explicațiile privind admiterea sau respingerea susținerilor părților.

Ce spune inițiatorul acestei legi?

Măsura este prevăzută într-un proiect de lege inițiat de deputata Oana Murariu (USR Cluj).

”Este o schimbare care va avea un impact pozitiv imediat și puternic în justiție. Eliminăm din hotărârile judecătorești reluarea elementelor deja cunoscute de părți și menținem efectiv argumentele și soluția instanței. Acest lucru va ușura mult munca judecătorilor și le va permite să se axeze pe fondul cauzei.

Beneficiarii finali vor fi chiar părțile, prin scurtarea duratei proceselor, primind mai rapid hotărârea judecătorească, dar și prin creșterea calității actului de Justiție”, declară deputata Oana Murariu.

„Este o lege care aduce un nou pas concret în reforma necesară a Justiției românești. Mă bucur că CSM a susținut adoptarea sa. E vorba de o schimbare absolut binevenită, pe un model care funcționează deja cu succes în multe state europene. Belgia, Danemarca, Letonia, Polonia si Portugalia sunt doar cateva exemple în acest sens. Acum, iată, că se va întâmpla și în România”, subliniază deputata Oana Murariu.

Oana Murariu, deputată de Cluj și președinte USR Cluj, este și inițiatoarea legii prin care hotărârile judecătorești sunt comunicate pe e-mail (Legea 192/2022) și a celei prin care  experții judiciari sunt desemnați digital și în funcție de gradul lor de încărcare, o altă măsură ce contribuie la scurtarea duratei proceselor (Legea 139/2024).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri